Impactul Dienogestului asupra Adenomiozei

Într-un articol precedent, menționam efectele Dienogestului asupra densității masei osoase. Rezultatele acelui studiu nu erau chiar îmbucurătoare din păcate. Iată însă că, de data aceasta, Departamentul de Obstetrică și Ginecologie al Universității din Tokio a dat publicității în toamna anului trecut un studiu privind efectele Dienogestului asupra pacientelor cu adenomioză.

Studiul s-a canalizat pe un grup țintă format din paciente care suferiseră o operație de histerectomie pentru adenomioză. Jumătate din numărul participantelor au primit tratament cu Dienogest înainte de histerectomie, iar cealaltă jumătate nu au primit niciun fel de tratament.

Pe durata studiului au fost analizate proliferarea celulelor specifice adenomiozei, densitatea vasculară și a fibrelor nervoase cu ajutorul unor analize specifice printre care și factorul von Willenbrand. Expresia aromatazei precum și factorul de creștere al nervilor au fost evaluate prin colorare pentru anticorpii corespunzători.

Concluziile studiului arată că adenomioza la pacientele care au urmat tratament cu Dienogest prezintă caracteristici histologice remarcabile cum ar fi reducerea proliferării celulelor specifice și densității fibrelor nervoase. Aceste rezultate ar releva impactul Dienogestului asupra evenimentelor histologice locale și explică efectul terapeutic al acestuia asupra adenomiozei.

Cu alte cuvinte, la fel care multe alte tratamente, Dienogestul reduce simțitor densitatea masei osoase dar, totodată, are efecte benefice asupra încetinirii proliferării adenomiozei.

Beneficiind de toate aceste informații decizia pe care o luați atunci când vi se recomandă administrarea de Dienogest trebuie făcută în cunoștință de cauză, împreună cu medicul specialist.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top