Explorând Psihoterapia în Managementul Endometriozei: Workshopul pentru Gestionarea Eficientă a Afecțiunii

Asociaţia Eu şi Endometrioza în colaborare cu psihoterapeut Monalisa Bogdan şi psihoterapeut Sofia Damşe vă invită la primul workshop de psihoterapie din Timişoara, dedicat pacientelor cu endometrioză, care va avea loc în data de 26 octombrie, începând cu orele 20.00, la adresa: Str. Carei nr. 1A, ap. 1.

Scopul worksopului este de a crea un mediu sigur și reconfortant în cadrul căruia pacientele cu endometrioză să înţeleagă rolul psihoterapiei în managementul zilnic al endometriozei, dar şi găsirea de resurse utile adaptării la situația prin care trec acestea. Vom aborda împreună teme legate de autocunoaștere și comunicarea suferinței, prin exerciţiii terapeutice specifice, pe care le vom desfăşura pe parcursul workshopului.

Direcţiile pe care le vom urmări: Psihoterapia de grup – de ce este ea benefică pacientelor cu boli cronice și așteptările participantelor față de terapia de grup.

Grupul va fi însoțit de către psihoterapeut Monalisa Bogdan și psihoterapeut Sofia Damșe, în colaborare cu Asociația Eu și Endometrioza.

Monalisa Bogdan este psihoterapeut specializat în Psihoterapia Sistemică de Familie.

Despre Monalisa aţi avut deja ocazia să aflaţi mai multe chiar de curând, fiind ea însăşi pacientă cu endometrioză. Povestea ei o puteţi citi AICI! “Experiența ca psihoterapeut m-a învățat să cred cu tărie că vulnerabilitatea exprimată într-un cadru sigur poate construi punți între suflete. Endometrioza m-a făcut să mă simt vulnerabilă, am îmbrățișat vulnerabilitatea și m-am întors către mine. Am descoperit dragostea de sine și am început să construiesc o poveste a acestei experiențe”.

Sofia Damşe este psiholog clinician și psihoterapeut sub supervizare în Terapie Familială Sistemică. “Sunt dedicată lucrului individual și în grup cu pacienții. Abordarea mea este pluridisciplinară și orientată spre nevoile pacientului. Arta este invitată în terapie pentru potențialul său vindicator”. Mai multe despre Sofia puteţi afla de AICI!

Vă aşteptăm alături de noi, pentru a forma împreună, primul grup de psihoterapie din Timişoara, dedicat pacientelor care suferă de endometrioză!

Participarea la workshop este gratuită însă este posibilă doar cu înscriere prealabilă în limita locurilor disponibile la adresa: damsesofia@gmail.com, cu date de contact: nume, prenume, vârstă, număr de telefon.

Pentru mai multe informații puteți apela la nr tel: 0730178484

Data limită pentru înscriere: 20 octombrie.

Vă aşteptăm cu drag!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top