Cu ocazia evenimentului “Endometrioza – de la prevenție la tratament”, parte a Conferințelor Eu și Endo pe care le organizăm la nivel național de peste doi ani, fondatoarea Asociației Eu și Endometrioza, Clarisa Iordache a stat de vorbă cu Irina Chiriac, la Radio Trinitas despre ce înseamnă endometrioza și care sunt provocările cu care se confruntă la ora actuală atât pacientele, dar și Asociația noastră, în România.
Am discutat, așadar, despre managementul endometriozei, despre ce înseamnă viața alături de acest diagnostic, prezentată de una dintre pacientele membre ale Asociației, despre aportul pe care il aduce Asociația în societatea românească, dar și despre ce presupune munca de conștientizare în țara noastră, spirit civic, implicare socială și responsabilitate.
Totodată, medicul Voicu Simedrea, speaker invitat la evenimentul nostru a explicat reporterilor Radio Trinitas ce înseamnă endometrioza din punct de vedere medical, dar și ce presupune viața alături de acest diagnostic pentru productivitatea femeilor afectate și schimbările pe care le produce această patologie la nivel social.
Mulțumim, doamnei Irina Chiriac, pentru acest amplu material dedicat endometriozei și pentru interesul cu care v-ați alăturat demersurilor de conștientizare ale Asociației noastre!