Uleiul de Oregano: Un Remediu Natural pentru Depresie și Durere

În căutările noastre pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții încercăm aproape orice: de la terapii, la medicamente sau produse naturale. Mai ales când, de multe ori, durerile cronice nu ne permit să avem parte de o viață liniștită și normală.

De mii de ani remediile naturale au stat la baza medicinei tradiționale. În timp acestea au fost înlocuite cu medicamente de sinteză. Însă, iată cum, în anumite situații cum sunt și cele cauzate de endometrioză, medicina modernă nu oferă chiar toate soluțiile pentru îndepărtarea durerilor cronice și tot la remedii naturale ne întoarcem.

Unul dintre acestea este și uleiul de oregano, despre care studiile confirmă că poate fi un ajutor de nădejde în lupta cu durerile, depresia și anxietatea, efecte destul de întâlnite în endometrioză.

Dar să vedem cum acționează: bogat în grăsimi esențiale care conțin Omega 3, uleiul de oregano reduce simțitor simptomele depresiei. Specialiștii Centrului Medical al Universității din Maryland au observat că pacienții care au consumat pește bogat în Omega 3 de două-trei ori pe săptămână au obținut rezultate notabile în înlăturarea depresiei. Cu toate acestea, nu toată lumea este dispusă să mănânce atât de des pește, iar pentru asta acizii grași Omega 3 din uleiul de oregano sunt un substituent perfect.

Însă, efectele sale nu se opresc aici. În endometrioză, de multe ori depresia vine însoţită de durerea cronică, fiind o consecință a acesteia. S-a demonstrat astfel că uleiul de oregano este un puternic anti-inflamator, reducând totodată, simțitor și durerile. Studiile arată că substanța denumită carvacrol este principala responsabilă de efectul analgezic al uleiului de oregano.

Dar, dincolo de toate,  uleiul de oregano este cunoscut ca fiind un ajutpr preţios în lupta cu bacteriile, fiind denumit şi antibiotic natural. Una dintre bacteriile pentru care este folosit în aromaterapie cu succes este chiar E Coli.

Ca o consecință a durerilor cronice, fluctuațiile nivelului de zahăr din sânge sunt responsabile cu schimbările de dispoziție, hiperactivitate, anxietate și chiar depresie. Un studiu marocan a demonstrat efectul hipoalergenic al uleiului de oregano pe șoareci cărora li s-a indus diabetul. Acest efect a fost independent de insulină și a fost observat chiar după prima administrare.

Și cum beneficiile acestui ulei nu se opresc aici, iată că utilizarea internă a acestuia mărește producția de progesteron. Cercetătorii au descoperit că oregano este una dintre principalele plante medicinale care este strâns legată de receptorii intercelulari, crescând producția de progesteron, care, de altfel, joacă un rol important în organism. El este responsabil de un somn eficient și regulat, normalizează cantitatea de zahăr din sânge și stimulează formarea de masă osoasă, prevenind osteoporoza.

Dincolo de toate aceste efecte, uleiul de oregano este cunoscut și pentru proprietățile sale anti micotice, fiind un ajutor de nădejde în lupta cu infecțiile. De asemenea efectul lui în întărirea imunității este iarăși demonstrat științific, precum și cel care îmbunătățește sănătatea inimii.

Pentru combaterea durerilor menstruale sau a sindromului premenstrual, puteți folosi zilnic câteva picături de ulei de cimbru, aplicat pe abdomen și masat până intră perfect în piele. Efectul său va fi resimțit în doar câteva minute. Pentru a evita eventuale iritaţii, uleiul esenţial de cimbru se aplicătopic doar diluat în ulei de cocos, migdale, jojoba, etc.

Dacă aveți hemoragii însă este bine să evitați folosirea îndelungată a uleiului de cimbru. De asemenea, dacă aveți o intervenție chirurgicală programată, opriți folosirea uleiului cu două săptămâni în avans.

ATENȚIE!!! NU FOLOSIM NICIODATĂ ULEIUL DE OREGANO NEDILUAT, APLICAT DIRECT PE PIELE! Este un ulei cald, care poate arde pielea, tegumentele și mucoasele! Ca și rice alt ulei folosit în scop terapeutic și uleiul de oregano se folosește intern sau extern NUMAI cu recomandarea unui specialist în aromaterapie științifică!

Sources: s.doctoroz.com, greenmedinfo.com, study.

Scroll to Top