Vineri, 12 aprilie 2019, la Hotel Novotel Bucuresti a avut loc Conferința „Eu și Endo”: Endometrioza – de la prevenție la tratament, în prezența a peste 120 de participanți, atât paciente cât și susținători ai acestora.
Evenimentul, organizat de Asociația Eu și Endometrioza, face parte din seria acțiunilor de conștientizare a acestei afecțiuni în rândul adolescentelor, dar și al tuturor femeilor afectate, precum și celor care vor să afle mai multe despre managementul endometriozei.
Această ediție a fost susținută de către Clarisa Iordache, președinte fondator al Asociației Eu și Endometrioza, alături de care speaker invitat a fost domnul dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie.
Subiectele discutate au venit în sprijinul pacientelor cu endometrioză și au abordat teme legate de metode de diagnostic, opțiuni de tratament în funcție de calitatea vieții pacientei și de dorința acesteia de a concepe, precum și recomandări legate de situația în care este indicată intervenția chirurgicală.
Cei prezenți la eveniment au aflat informații despre managementul endometriozei, aportul adus de Asociația Eu și Endometrioza în conștientizarea acestei afecțiuni în țara noastră, sprijinul pe care ONG-ul nostru îl oferă pacientelor, precum și gradul de informare și educare a publicului larg.
Din partea invitatului nostru participanții au aflat ce înseamnă abordarea pluridisciplinară a acestei afecțiuni, ce condiții trebuie să îndeplinească un centru pentru diagnosticarea și tratarea endometriozei și cât de importante sunt experiența și perfecționarea continuă a chirurgului ginecolog și a întregii echipe pentru a veni în sprijinul pacientei.
Timp de câteva ore am putut oferi celor prezenți atât informații utile despre managementul endometriozei, încă din faza de prevenție a ei, cât și pe parcursul vieții fertile a femeii, dar și despre diferitele localizări ale implanturilor endometriozice.
Totodată, am subliniat importanța colaborării instituțiilor decizionale ale Statului român cu medicii de specialitate și ONG-ul nostru, în crearea cadrului legislativ propice pentru recunoașterea endometriozei drept boala cronică, invalidantă, in România.
În acest sens, discuțiile demarate deja de Asociația Eu și Endometrioza cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cei ai comisiilor de sănătate ale Parlamentului susțin demersurile cadrelor medicale în frunte cu dr. Voicu Simedrea, alături de memoriul pe care l-au depus anul trecut în sprijinul includerii endometriozei în Planul Național de Sănătate.
De asemenea, a fost din nou subliniată importanța existenței ONG-ului nostru de paciente și a fost reamintită nevoia de sprijin pe care pacienta cu endometrioză o va avea pe tot parcursul vieții, pentru a putea gestiona bine această afecțiune.
Mulțumim invitatului nostru, domnul dr. Voicu Simedrea pentru disponibilitatea și răbdarea cu care a răspuns întrebărilor adresate de paciente, tuturor celor care au fost alături de noi și și-au manifestat interesul pentru această conferință, precum și Hotelului Novotel pentru sprijinul și aportul aduse în organizarea acestui eveniment.
Credite foto: Asociația Eu și Endometrioza, Vincențiu Eftimie