Raportul Avocatului Poporului: Accesibilitatea Pacienților cu Endometrioză la Serviciile Medicale din România

În luna dedicată mondial conștientizării endometriozei și celebrării femeii, ne face o deosebită plăcere să anunțăm că, în urma solicitării și colaborării propuse la inițiativa instituției Avocatului Poporului,  a fost elaborat și publicat de curând un raport special privind accesibilitatea pacienților cu endometrioză și nu numai la serviciile oferite de sistemul medical din România, la care Asociația Eu și Endometrioza a oferit reprezentanților acestei instituții date și informații despre endometrioză, statutul pacientelor care suferă de această boală în România, prevalența și iincidența bolii, precum și provocările cu care aceste paciente se confruntă din partea Statului în acesarea dreptului la sănătate. 

Raportul, care a fost realizat privind perioada pandemiei și anul 2022, cuprinde peste 100 de pagini de date statistice privind infrastructura sistemului de sănătate din România, deficiențe întâmpinate privind implementarea protocoalelor în spitale, comportamentul neprofesionist al unor cadre medicale față de pacienți, lipsa dotărilor și materialelor sanitare, crizele generate de lipsa anumitor medicamente, dar și un capitol vast și distinct privind accesibilitatea la servicii medicale în cazul unor anumite afecțiuni medicale precum tuberculoza, Hepatita C, HIV, diabet, tratamentul marilor arși, bolile cardiovasculare, oncologice, bolilor rare sau alergiilor. 

Un subcapitol distinct din acest raport îl reprezintă gradul de acces al femeilor diagnosticate cu endometrioză și al femeilor însărcinate la serviciile de obstetrică și ginecologie în mediul urban și rural. Am prezentat aici Avocatului Poporului experiența noastră ca ONG din ultimii 6 ani de activitate, datele pe care le-am adunat cu privire la accesul pacientelor diagnosticate cu stadiu avansat de endometrioză și rezecții ce presupun folosirea unor instrumente chirurgicale de unică folosință și colaborarea unei echipe multidisciplinare  în intervenții chirurgicale de elecție în spitalele de stat, precum și lipsa de facilități fiscale oferite pacientelor care suferă de această boală, la investigații specificve: RMN cu protocol de endometrioză și Hidro Colo CT. 

Raportul publicat și înaintat de Avocatul Poporului este un demers deosebit de important pentru pacientele cu endometrioză și nu numai deoarece va fi înaintat către toate instituțiile de profil ale Statului, Ministerul Sănătății, cele două camere ale Parlamentului, Guvernul României, Colegiul Medicilor din România și, va conduce, într-un final, la modificarea legislației în domeniul sanitar. 

Mai jos puteți asculta declarația reprezentantului Avocatului Poporului, doamna avocat Cătălina Dinu cu privire la anunțarea acestui raport și a demersului comun pe care l-am desfășurat în sprijinul pacientelor cu endometrioză din România. 

CLICK AICI!

Raportul poate fi consultati AICI.

Mulțumim doamnei avocat Cătălina Dinu pentru implicare, doamnei Renate Weber pentru acest demers deosebit de important pentru condiția pacienților din România, accesul mai facil al acestora la serviciile medicale de sănătate și respectarea dreptului la sănătate. 

Scroll to Top