Bilanțul Lunii Martie – Lunii de Conștientizare Globală a Endometriozei

Astăzi se încheie luna dedicată la nivel mondial, Endometriozei. Bilanțul acestei luni pentru proiectul Eu și Endometrioza ar fi următorul:

– Lansarea la 1 martie a celui de-al doilea website de referință din România, în ce privește informarea despre endometrioza: www. eusiendometrioza.ro!
– Peste 13.000 de vizualizări pe acest website, în numai o lună de la lansarea lui.

– Lansarea paginii de Facebook a website-ului, Eu și Endometrioza, cu peste 200 de abonați în mai puțin de 20 de zile de la activarea acesteia tot în luna martie.

– Grupul de suport online Eu și Endometrioza, cu peste 300 de membre deja.

– Două întâlniri în această lună, dedicate pacientelor cu endometrioză din Constanța și București.

– Publicarea a peste 40 de articole și testimoniale în această lună.

– Prezentarea proiectului Eu și Endometrioza în cadrul conferinței publice: Femeie – Provocare și Adevăr de la Constanța, la care au participat medici, femei din mediul de afaceri constănțean, precum și doamne senator.

– Prezentarea în mediul bloggingului din România a testimonialului: “Cum mi-am schimbat viața într-un week-end”, precum și a proiectului “Eu și Endometrioza”, la inițiativa Marinei Râșnoveanu și cu amabilitatea bloggeritei Maria Agurița Ignat.

– Colaborare cu Spitalul privat Euromaterna, Constanța, ajutor și suport pentru toate pacientele cu endometrioză din Constanța! Le mulțumim celor de acolo pe această cale, pentru promptitudinea cu care au ajutat în anumite situații urgente pacientele din Constanța.

– Implicarea membrilor proiectului Eu și Endometrioza în campania de colectare de fonduri pentru cei 150 de copii defavorizați din localitatea Viișoara, jud. Constanța.

După cum vedeți a fost ceva de muncă în această lună. Vă mulțumim și vouă, tuturor celor care ne citiți sau ați participat la întâlnirile noastre! Dacă a fost mult sau puţin ce am reuşit cu proiectul Eu şi Endometrioza, numai voi puteţi spune.

A fost prima lună de acest gen când, în România, s-au ocupat câteva persoane de endometrioză și pacientele cu această afecțiune! Cu toate că această lună se încheie azi, aici, conștientizarea endometriozei abia începe! Vom continua și pe viitor!

Vă mulțumim tuturor că sunteți alături de noi!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top