Asociația Eu și Endometrioza a fost invitată să participe în calitate de lector în cadrul Primului Congres de Endometrioză din România, care a avut loc între 14-16 iunie la Sinaia și care a fost organizat de către Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est – Europeană. În cadrul manifestării au fost expuse diferite lucrări având ca tematică centrală endometrioza și abordarea ei din punct de vedere medical, dar nu numai.
S-au prezentat informații interesante despre adenomioză și s-a subliniat încă o dată abordarea diagnosticului prin metodele anamneză, consult, eco, RMN cu protocol de endometrioză, fără a mai fi nevoie de laparoscopie. Această necesitate a fost statutată de mai mulți medici care au luat cuvântul în cadrul manifestării.
Una dintre lucrările prezentate, cea susținută de prof. dr. Petre Brătilă – Adenomioza la vârsta reproductivă a vizat abordarea adenomiozei focale și a nodulilor hemoragici cu ajutorul procedurii OSADA, precum și necesitatea efectuării acestei intervenții cu prezervarea a cât mai mult din țesutul uterin, dar mai ales necesitatea excizării complete a unor astfel de noduli, pentru a oferi șanse cât mai optime femeilor de a obține sarcini.
O lucrare importantă în acest eveniment a fost și cea a prof. dr. Elvira Brătilă – Endometriosis building a multidisciplinary team – în care domnia sa a subliniat importanța deosebită pe care o are abordarea endometriozei din diferite perspective în timpul intervenției chirurgicale, exemplificând necesitatea colaborării dintre medici ginecologi, chirurgi colorectali, medici imagiști, urologi, specialiști de reproducere umană asistată și psihologi, dar mai ales importanța experienței chirurgilor în tratarea acestei patologii.
Despre importanța Rmn-ului cu protocol de endometrioză ca metodă non invazivă de diagnostic a endometriozei infiltrative profunde vorbit dna dr. Irinel Oancea, arătând celor prezenți în sală diferite aspecte ale cazuisticii întâlnite în experiența dumneaei la paciente de diverse vârste.
O altă lucrare interesantă a vizat influența Vitaminei D asupra rezultatului fertilizării in vitro. Autorii, dr. Dragoş Albu, dr. Mirela Iancu, dr. Alice Albu au efectuat un studiu retrospectiv, care a inclus 153 de paciente, cu toate cauzele de infertilitate, care au efectuat FIV între octombrie 2015 și iunie 2017.
Grupul a avut o vârstă medie de 34,5±4,34 ani, o valoare medie AMH de 3,58±3,19 ng/ml și un nivel mediu de 25 hidroxivitamină D de 21±8,21 ng/ml. 50% dintre paciente au avut deficit de Vitamnina D, 39,8% au avut insuficiență și 9,8% au avut peste 30 ng/ml. Într-un model de regresie liniară multivariată, nivelul seric de 25 hidroxivitamină D a fost semnificativ corelat cu numărul ovocitelor și al embrionilor după ajustarea pentru vârstă și AMH. Cu toate acestea, numărul de embrioni și sarcini de bună calitate a fost similar în cele trei grupe de pacienți, indiferent de nivelul seric de 25 hidroxivitamină D. Ca și concluzie a studiului lor, nivelul Vitaminei D este asociat pozitiv cu numărul ovocitelor și al embrionilor în fertilizarea in vitro.
Alte lucrări importante au vizat rolul ecografiei Doppler în diagnosticul endometrioamelor (Dr. Răzvan Ciortea), arătând încă o dată importanța imagisticii realizate în diferite faze ale ciclului menstrual, în diagnosticul endometriozei.
Endometrioza severă și sarcina: un review al literaturii și cazuri particulare realizat de prof. dr. Monica Cîrstoiu, dr. Octavian Munteanu, prof. dr. Elvira Brătila vizează formele rare și endometrioza severă care sunt în general diagnosticate cu ocazia unor intervenții chirurgicale la paciente care prezintă o simptomatologie neobișnuită. În rezumatul lucrării autorilor se specifică: “Clasic se consideră că sarcina are un efect pozitiv asupra endometriozei și a simptomelor sale, prin inducerea unor modificări hormonale, imunologice și angiogenice. Cu toate acestea, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulți specialiști se concentrează asupra impactului endometriozei severe asupra sarcinii și viceversa.
Modificările balanței hormonale induse de sarcină pot schimba aspectul leziunilor endometriozice, dându-le aspecte atipice. Deciduoza, endometrioza infiltrativă, endometrioza tractului urinar, endometrioamele vezicii urinare, leziunile endometriozice intestinale, nodulii endometriozici parietali sau subcutanați sunt câteva dintre formele rare care se pot dezvolta în timpul sarcinii. Rareori, endometrioza poate afecta cursul sarcinii. În concluzie: Cazurile cu forme severe de endometrioză descoperite intraoperator nu sunt influențate pozitiv de sarcină și necesită întotdeauna o abordare multidisciplinară. Complicațiile cauzate de endometrioză în sarcină sunt de obicei imprevizibile. Unele studii au găsit asocieri între endometrioză și placenta praevia, feți mici pentru vârsta gestațională sau avorturi spontane. Cu toate acestea, nu există protocoale speciale de urmărire a unei gravide cunoscute cu endometrioză”.
Un alt colectiv, dr. Andreea Ruxandra Albu, dr. Corina Ioana Gorgoi, prof. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu a prezentat lucrarea “Rolul chirurgiei nerve-sparing în tratamentul endometriozei profunde în prevenția disfuncțiilor urinare și digestive” în care s-a discutat despre excizia completă a endometriozei profunde, care reprezintă prima linie de bord în vederea scăderii durerii şi a îmbunătățirii calității vieții. “Chirurgia nerve-sparing are scopul de a reduce disfuncțiile urinare, digestive sau sexuale apărute după rezecția endometriozei profunde, fără să scadă eficiența intervenției chirurgicale. Metoda constă în identificarea structurilor nervoase pelviene și în încercarea de a le prezerva fără a afecta intervenția chirurgicală de bază – ablația endometriozei. Acest lucru poate fi obținut cu condiția unei bune cunoașteri a anatomiei locale pelviene şi a stăpânirii tehnicii laparoscopice, ce are avantajul de a aduce un câmp vizual de calitate în condițiile unei disecții bine făcute”.
A fost prezentată și cazuistica privind „Shavingul rectal al endometriozei profund infiltrative” (Gabriel Mitroi, Iulian Gîlcă, Alin Burlacu), o tehnică preferată de către chirurgi, precum și relația dintre „Endometrioză și infertilitate” (Diana Mihai, Andreea Velișcu, Claudia Mehedințu, Costin Berceanu, Diana Comandașu, Ciprian Coroleucă, Mihaela Cosma, Alina Bordea, Elvira Brătilă) printr-un review al studiilor internaționale care specifică necesitatea adresării timpurii către medicii de reproducere umană, reducând astfel numărul pacienților cu infertilitate. Timp de mai bine de două ore, prof. Dr Horace Roman a transmis live de la Rouen o intervenție chirurgicală de endometrioză profund infiltrativă.
Diferitele abordări medicale au vizat și tehnica Osada (autori: Ioan-Iulian Iordache, Martin Sillem, Cicerone Iordache , Denise Weber , Ingolf Juhasz-Boess , Erich-Franz Solomayer), în ce privește adenomioza, chiar și la paciente de 39 de ani, cu sterilitate, hipermenorree și dismenoree severă, diagnosticate imagistic cu adenomioză. “În acest caz s-a recurs la adenomiomectomia Osada, evoluția postoperatorie a pacientei fiind favorabilă, cu reducerea importantă a dismenoreei. Pacienta se va adresa unui serviciu de reproducere umană asistată pentru a-și îndeplini visul de a deveni mamă”.
Asociația Eu și Endometrioza s-a bucurat de receptivitatea medicilor prezenți la menifestare, în ce privește activitatea ei: dispuși și deschiși la colaborarea cu ONG-ul nostru, interesați de ghidul Endometrioza – Inamicul Tăcut pe care tocmai l-am publicat de curând, dar mai ales, conștientizenți de importanța acestei Asociații în viața pacientelor cu endometrioză și aportul adus de Asociația Eu și Endometrioza în completarea muncii lor.
Prezentarea Asociației a vizat expunerea unora dintre cele mai importante proiecte derulate până acum pentru pacientele din România, lansarea primulului ghid de management informativ – educativ de la noi din țară, Endometrioza Inamicul Tăcut, dar mai ales, transmiterea mesajului pacientelor din sfera online, legat de necesitatea pregătirii adecvate a cât mai multor medici de la noi din țară, necesitatea diagnosticării corecte și precoce a endometriozei, precum și importanța colaborării dintre medici și pacientele cu endometrioză, în ce privește managementul corect al acestei patologii, toate fiind acompaniate de imagini ale pacientelor Asociației, care au deja mai multe intervenții în antecedente.
Momentul a fost unul deosebit de emoționant pentru cei prezenți, deoarece am arătat cum trăiesc aceste femei, extrem de tinere cu toate cicatricile obținute pe viață, precum și cum s-a schimbat întregul lor management zilnic, calitatea vieții lor în urma multor intervenții suboptimale.
Unul dintre cele mai importante feed-backuri primite în cadrul Congresului de la Sinaia a venit chiar din partea Prof. Dr. Nicolae Suciu, medic primar Obstetrică și Ginecologie, profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, fost președinte al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie: “Ne bucurăm, doamnă Iordache, că ați creat și la noi în țară o Asociație dedicată pacientelor cu endometrioză! În lume sunt extrem de multe astfel de ONG-uri și, ne bucurăm căci iată, acum pacientele din România pot beneficia de suport și ajutor și la ele în țară! Este un gest deosebit pentru care vă felicit!”
“Ca o noutate în cadrul unui congres medical a fost introdusă și prezentarea unui ONG dedicat pacientelor, Asociației Eu și Endometrioza, în care fondatorul ei, Clarisa Iordache a exemplificat cum putem îmbunătăți accesul pacientelor la servicii medicale de calitate, astfel încât aceste paciente să știe clar traseul de diagnostic și tratament pe care îl pot urma.
Intervenția Clarisei Iordache a fost benefică, atât pentru medici, pe care i-a ajutat să înțeleagă mai bine drama pacientelor cu endometrioză, care pierd timp prețios până la obținerea unui diagnostic, își pot pierde familiile și locurile de muncă, dar și pentru paciente, care se pot adresa cu o deschidere din ce în ce mai mare specialiștilor în endometrioză de la noi din țară” a declarat prof. dr. Elvira Brătilă la finalul Congresului, despre participarea Asociației Eu și Endometrioza. Mulțumim doamnei Profesor și organizatorilor pentru invitație, precum și tuturor medicilor prezenți pentru interesul pe care îl au în ajutorul pacientelor cu endometrioză!