România are primul institut acreditat la nivel european pentru tratarea endometriozei!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

De curând, EndoInstitute Timișoara a obținut în urma vizitei acreditării de către Liga Europeană de Endometrioză certificarea de Centru European de Excelență de nivel 3 în tratamentul endometriozei. Această distincție, oferită în urma unei evaluări riguroase, este cea mai înaltă recunoaștere pe care o poate primi un centru de endometrioză de pe plan european, înscriind astfel și România pe harta acelor centre de elită din Europa, care tratează pacientele cu endometrioză. În exclusivitate pentru Asociația noastră, dr. Voicu Simedrea, fondatorul EndoInstitute explică importanța acestei acreditări, atât pentru pacientele de la noi din țară, cât și pentru sistemul medical românesc.

1. A.E.E.: Domnule doctor, de curând, institutul dedicat managementului endometriozei, înființat de către dumneavoastră a primit vizita Comisiei de Evaluare a Ligii Europene de Endometrioză, în urma căreia, EndoInstitute a fost acreditat ca și centru european de grad 3. Ce reprezintă acest calificativ?

Dr. Voicu Simedrea: Acreditarea este data de catre fundatia de cercetare a Ligii Europene de Endometrioza, care numeste doi sau trei comisari de evaluare, care vin sa evalueze la fata locului daca respectivul centru indeplineste conditiile asa cum le-a declarat in dosarul de acreditare, inaintat comisiei in etapa pre-acreditare.

In 21 iunie am primit vizita de acreditare din partea a doi inalti comisari de acreditare ai Fundatiei de Cercetare a Ligii Europene de Endometrioza si anume profesorul Joerg Keckstein si profesorul Martin Sillem, care au venit in Timisoara dupa ce au analizat, in plen cu intreaga comisie, dosarul de acreditare pe care EndoInstitute l-a inaintat catre Fundatia de Cercetare a Ligii Europene de Endometrioza si, in urma evaluarii dosarului s-a stabilit ca centrul indeplineste conditiile de acreditare ca centru european de nivel 3 de excelenta in endometrioza. In consecinta au organizat vizita la Timisoara ca sa poata evalua la fata locului daca ceea ce am declarat in dosar se si intampla in mod real.

Un centru European de endometrioza de nivel 3 presupune cel mai inalt nivel de acreditare, este de fapt un centru in care sunt rezolvate toate cazurile complicate care necesita abordare multidisciplinara, pe de o parte si pe de alta parte sunt rezolvate printr-o abordare holistica, in general, cazuri de endometrioza care se adreseaza acestui centru.

2. A.E.E.: Pe ce criterii se acordă această certificare? Care sunt condițiile?

Dr. Voicu Simedrea: In procesul de acreditare a unui centru de endometrioza exista o suma de criterii, obligatorii, care se refera la metoda de diagnosticare a bolii, managementul pre-operator al pacientului, protocolarea acestui management, achizitia datelor, sintetizarea lor intr-o standardizare corecta a cazului, abordarea chirurgicala multidisciplinara a cazurilor complicate, rezultatele post-operatorii, in ceea ce priveste complicatiile, rata sarcinilor obtinute, chestionarul de satisfactie al pacientului, cresterea calitatii vietii.

Aici, cel mai important criteriu in ceea ce priveste managementul chirurgical al bolii, il reprezinta un numar minim de interventii complexe si anume 100 de interventii complexe pe an, adica interventii pe cazuri de stadiu IV, care presupun pe langa chirurgia ginecologica si implicarea chirurgilor colorectali, urologilor si neurochirurgi. De fapt acesta este cel mai greu criteriu de indeplinit. Raportarea acestor cazuri in mod consecvent, onest si articulat, urmarirea postoperatorie, managementul datelor, urmarirea pe termen lung si, nu in ultimul rand, relatia cu pacientele, cu grupurile de suport si Asociatiile de pacienti. In ceea ce priveste managementul non-chirurgical al bolii comisia este interesata de abordarea multidisciplinara a cazurilor cu accent pe relatia cu centrele de reproducere umana asistata, managementul durerii, asa numitele pain unit. In ceea ce priveste activitatea academica, didactica, e foarte importanta initiativa in ceea ce priveste organizarea de evenimente, publicarea de articole in reviste de sanatate, formarea tinerilor medici in aceasta subspecialitate si, de fapt, toate aceste criterii sunt o cerinta fireasca in ceea ce priveste organizarea si functionarea unui centru care se vrea a fi unul de excelenta in tratarea endometriozei.

3. A. E.E.: Pentru cât timp este valabilă certifcarea și ce se întâmplă după expirarea acesteia?

Dr. Voicu Simedrea: Certificarea nu este data pe viata, ci este valabila in prima instanta pe 2 ani, cu obligativitatea din partea centrului sa furnizeze date auditabile anual dupa un protocol bine stabilit. La 2 ani se face din nou o vizita de reacreditare. Atat timp cat centrul indeplineste conditiile, el este acreditat. In momentul in care una din aceste conditii nu este indeplinita centrul isi pierde automat acreditarea indiferent ce istoric de acreditare are de-a lungul anilor. Spre exemplu, centrul profesorului Keckstein de la Villach care a fost acreditat timp de 20 de ani ca centru de excelenta si-a pierdut acreditarea anul trecut in momentul in care profesorul Keckstein a iesit la pensie si respectivul centru nu a mai reusit sa indeplineasca criteriile.

Pentru pacientele bolnave de endometrioza din Romania, calificativul de centru de excelenta de nivel III European in endometrioza este garantul calitatii, al seriozitatii si al responsabilitatii asumate in tratamentul pacientelor. Aceste paciente, de multe ori dezinformate, de multe ori suboptimal tratate, de multe ori descumpanite, pot fi sigure ca acest centru va aborda intotdeauna corect cazul, pentru ca activitatea acestui centru este auditata permanent de cel mai important organism european si anume de Liga Europeana de Endometrioza si, in momentul in care un centru deja acreditat scade stacheta calitatii actului medical, isi pierde automat acreditarea. Cu alte cuvinte, daca in prima instanta este foarte greu sa obtii acreditarea, ulterior este si mai greu sa ti-o mentii si tocmai acest proces permanent de reacreditare ne obliga, pe noi, cei din centru sa tratam fiecare caz cu maximum de seriozitate, dupa protocoale internationale si suntem convinsi ca acest standard de calitate pe care l-am atins il vom mentine pentru ca ne onoreaza si pentru ca acreditarea, de fapt, nu face altceva decat sa reglementeze actul medical si sa oblige medicul sa fie de fiecare data cea mai buna versiune a lui.

Asadar, in noianul de centre autointitulate de excelenta in endometrioza, care au aparut in ultimul timp si in Romania, Endoinstitute se diferentiaza prin faptul ca acest titlu de „Centru de excelenta de nivel maxim” nu si l-a arogat, ci i-a fost recunoscut in urma unui examen de acreditare de catre cel mai important organism european si anume de Liga Europeana de Endometrioza. Ca sa intelegeti importanta acestui titlu: nu exista centru european de nivel 3, de excelenta in endometrioza la est de Viena, in afara de acest Centru Endoinstitute din Timisoara. Deci, aceste centre nu exista nici in Budapesta, nici in Atena, nici in Bucuresti, nici in Sofia si este unul dintre primele centre care au fost acreditate in afara tarilor vorbitoare de limba germana.

4. A.E.E.: Pentru pacientele cu endometrioză din România ce aduce în plus această certificare?

Dr. Voicu Simedrea: Consider, fara falsa modestie, ca acest centru care a reusit sa devina Centru European de Excelenta de nivel 3 in endometrioza poate fi un exemplu bun de urmat pentru alte centre din tara si poate ca aceste centre, in masura in care se vor alinia standardelor impuse de Liga Europeana de Endometrioza vor livra un act medical de calitate si pacientii romani vor avea de castigat de pe urma cresterii standardelor de ingrijire medicala in toate centrele din Romania.

5. A.E.E.: Cât de important este ca un centru dedicat managementului endometriozei în România să aibă o astfel de certificare internațională? Cu ce îl diferențiază aceasta de alte centre?

Dr. Voicu Simedrea: In momentul in care un centru dedicat endometriozei primeste aceasta recunoastere, el intra in galeria marilor centre de excelenta din Europa si, de fapt, este o recunoastere din partea Ligii Europene de Endometrioza a faptului ca, in Romania, aceasta boala a ajuns sa fie tratata la un standard comparabil cu cel din tarile in care acest tip de centre au fost initial acreditate, adica Germania, Austria si Elvetia.

Institutul de la Timisoara nu se diferentiaza cu nimic de celalte centre de nivel 3 din Europa. El a trebuit sa parcurga acelasi proces de acreditare, sa raspunda acelorasi standarde si, in consecinta, nu va exista nici o diferenta in ceea ce priveste calitatea actului medical. In ceea ce priveste diferentierea fata de celalte centre de endometrioza din Romania,. Personal cred ca Endoinstitute, prin aceasta acreditare, stabileste standardul de calitate in ceea ce priveste tratamentul endometriozei.

 

6. A.E.E.: Ce anume vizează managementul endometriozei în cadrul institutului dumneavoastră? Cum este tratată această patologie și de către ce fel de specialități?

Dr. Voicu Simedrea: In cadrul Endoinstitute, pacienta cu endometrioza este intampinata de o echipa multidisciplinara pregatita sa rezolve oricare dintre problemele pe care aceasta boala le presupune. Institutul este conceput ca un centru de management al unei boli cronice…acest amanunt este foarte important.

Echipa medicala este pregatita sa deserveasca nevoile pacientului bolnav de endometrioza de-a lungul unei perioade lungi de timp. Nu vorbim de eforturi dezorganizate, vorbim de o retea bine inchegata de medici, special antrenati in provocarile acestei boli, de specialitati diferite, care impreuna actioneaza sinergic si complementar pentru a trata si a sustine pacienta cronica cu endometrioza.

Practic, pe langa medicii specializati in ginecologie, care sunt angrenati in diagnosticul bolii si in managementul medicamentos, non-chirurgical al bolii, vom gasi echipele chirurgicale si anume: chirurgi ginecologi, colo-rectali, neurochirurgi, urologi, antrenati in patologia endometriozei, iar pentru managementul post-operator, non-chirurgical pacienta beneficiaza de serviciile medicilor gastroenterologi, de terapia durerii, endocrinologi, de reproducere umana asistata, nutritionisti, fizioterapeuti, kinetoterapeuti. Toti acestia comunica intre ei, isi impartasesc experienta, isi arhiveaza informatiile, le compara si le discuta. De fapt tot acest mecanism este construit pentru a reusi sa acoperim toate necesitatile si pentru a face fata tuturor provocarilor legate de endometrioza.

7. A.E.E.: Care considerați că este rolul nutriției, al terapiilor alternative în managementul endometriozei și în cadrul unui institut dedicat tratării acestei patologii?

Dr. Voicu Simedrea: Asa cum am spus si mai sus, endometrioza este o boala cronica si, pentru mine, aceasta este cea mai importanta particularitate a acestei boli. O bolnava de endometrioza va avea nevoie de sustinere si de ajutor medical pe o perioada extrem de lunga de timp…vorbim de zeci de ani. In consecinta, aceasta pacienta nu poate fi tratata strict chirurgical sau strict prin medicatie alopata pe toata aceasta perioada, pentru ca atunci ne vom lovi de complicatiile si de efectele secundare ale acestor terapii chirurgicale sau non-chirurgicale amintite. Prin prisma acestor spuse, consider ca este extrem de importanta contributia nutritionistilor deoarece s-a dovedit ca boala este initiata sau cel putin intretinuta de obiceiurile de viata ale pacientei si aici pacienta trebuie consiliata si educata, invatata sa traiasca sanatos, sa se alimenteze sanatos, sa evite principiile alimentare care ii dauneaza, sa prefere alimente care ii fac bine si care ii cresc calitatea vietii. De multe ori, doar prin nutritie si prin lifestyle reusim sa controlam aceasta boala, pentru perioade extrem de lungi de timp.

8. A.E.E.: Cum vedeți colaborarea dintre medicii EndoInstitute și Asociația Eu și Endometrioza în sprijinul pacientelor cu endometrioză din România și nu numai, prin prisma acestei acreditări recente și a includerii ONG-ului nostru în Organizația Mondială a Endometriozei (W.E.O)?

Dr. Voicu Simedrea: Inca de la inceput Asociatia Eu si Endometrioza a fost extrem de activa si dedicata pacientelor cu endometrioza, le-a sustinut interesele, a promovat boala, a depus o munca asidua in ceea ce priveste informarea si instruirea publicului larg cu privire la existenta bolii, a dificultatilor pe care le intalneste pacienta cu endometrioza cu privire la aceasta boala care, din pacate, are o incidenta din ce in ce mai crescuta si apare la varste din ce in ce mai fragede, si care se manifesta prin forme de boala din ce in ce mai grave.

Colaborarea intre EndoInstitute si Asociatia Eu si Endometrioza a fost intotdeauna mai mult decat prolifica, a fost fireasca, a fost in interesul pacientelor de fiecare data.

Si pot sa va spun ca unul dintre criteriile de acreditare a oricarui centru de endometrioza care vrea sa aplice pentru Centru european de excelenta in endometrioza, este tocmai acesta conlucrare cu asociatiile de paciente din tara respectiva si feedback-ul pe care aceste asociatii il dau centrului respectiv.

Cu atat mai mult apreciez si salut, includerea Asociatiei Eu si Endometrioza in Organizatia Mondiala a Endometriozei si care vine ca o recunoastere a muncii si a calitatii muncii mai ales, depuse de membrii acestei asociatii si sunt convins ca, in continuare, atat EndoInstitute cat si Asociatia Eu si Endometrioza vor reusi sa creasca standardul de calitate si sa ofere pacientelor cu endometrioza o rezolvare corecta, punctuala, particularizata a situatiei lor medicale.

 

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *