RAPORT ACTIVITATE ASOCIAȚIA EU ȘI ENDOMETRIOZA – ANUL 2018. PROIECTE REALIZATE.

posted in: PROIECTE | 0
FacebookpinterestlinkedinFacebookpinterestlinkedin

În urma tuturor proiectelor prezentate mai jos și a întregii activități de până acum, Asociația Eu și Endometrioza a primit invitația de a deveni membru al Organizației Mondiale a Endometriozei (World Endometriosis Organization) şi, totodată, de a reprezenta România la cel de-al IV-lea Congres European medical dedicat Endometriozei, care a avut loc în luna noiembrie 2018 la Viena, Austria!

 

  • Publicare primul ghid informativ – educativ de management al endometriozei, din România: Endometrioza – Inamicul Tăcut. (pentru comandă vă așteptăm mesajele la ambasadorii.endometriozei@gmail.com) 
  • Turneu național de Lansare ghid Endometrioza – Inamicul Tăcut în: Timișoara, Brașov, Cluj Napoca, Constanța, Iași și București – iunie – septembrie
  • Lansare ghid Endometrioza – Inamicul Tăcut în cadrul unor evenimente medicale de top, Conferința Fem Help, Primul Congres de Endometrioză din România și Congresul Societății de Obstetrică și Ginecologie din România
  • 2 apeluri umanitare pentru membri ai Asociației, cazuri sociale cu situații materiale precare și care erau în stadii avansate de suferință, cu endometrioză profund infiltrativă și care necesitau intervenții chirurgicale complexe. Una dintre paciente a fost operată în Franța, cea de-a doua la Timișoara. Valoare sume strânse în urma apelurilor umanitare: 10.000 Euro.

https://eusiendometrioza.ro/apel-umanitar-pentru-adriana/

https://eusiendometrioza.ro/adriana-popa-povestea-din-spatele-unui-apel-umanitar-reusit/

https://eusiendometrioza.ro/apel-umanitar-pentru-alexandrina/

 

  • Participare în calitate de speaker invitat în cadrul evenimentelor medicale: Primul Congres de Endometrioză din România, Congresul Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, Conferința Update în Ginecologie, Medicină Fetală și Infertilitate Fem Help 2018, cu lansarea primului Ghid de management informativ – educativ din România: Endometrioza Inamicul Tăcut.

 

  • Participare în calitate de expozant:

Congresul Societății de Obstetrică și Ginecologie din România – Septembrie 2018, Iași
Zilele Spitalului Panait Sârbu – Octombrie 2018, București
Zilele Synevo România – Noiembrie 2018, București
Congresul European de Endometrioză – Noiembrie 2018, Viena, Austria

  • Interviuri cu medici de prestigiu specializați în endometrioză, din afara țării și nu numai (ex. prof. Joerg Keckstein, Austria, Prof. Dr. Elvira Brătilă, Dr. Voicu Simedrea, dr Iosefina Speers, etc).
  • Pliantul Asociației de conștientizare a endometriozei, distribuit în peste 5000 de exemplare, în peste 10 orașe ale țării, exclusiv în cabinete medicale de familie, ginecologie și endocrinologie.
  • Grupul de suport și informare online Eu și Endometriozacu peste 2000 de membri în doi ani de la înființare.

 

În urma aceste activități, Asociația Eu și Endometrioza a fost nominalizată în luna noiembrie la categoria: Cea mai bună campanie și strategie de PR pentru ONG-uri, în cadrul Competiției Romanian PR Award, alături de branduri și agenții de PR ultra cunoscute din România: Asociația Magic Camp – Vlad Voiculescu & Rogalski Damaschin Public Relations & Jazz Communication, EfdeN Signature goes to Decathlon Middle East. Competiția a fost jurizată de peste 50 de specialiști PR și comunicare de pe întreg mapamondul.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest an! Pentru 2019, obiectivul comun al tuturor statelor membre ale Organizației Mondiale a Endometriozei, din care Asociația noastră face parte este conștientizarea endometriozei în rândul adolescenților, obiectiv la care ne-am raliat și noi și pe care îl vom implementa începând de anul viitor, alături de alte proiecte dedicate conștientizării endometriozei în România! Vă așteptăm alături de noi în Asociație pentru a crește gradul de informare asupra endometriozei, împreună, în România!

FacebookpinterestlinkedinFacebookpinterestlinkedin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.