Povestea Cristinei nu este foarte diferită față de a sutelor/miilor de femei din această țară, care își caută încă leacul printre medici care nu cunosc endometrioza. Dincolo de asta, Cristina, la fel ca multe altele, trece prin chinuri groaznice, dar mai are putere să zâmbească și încă mai crede în minuni. Acele minuni făcute de medici pregătiți, specializați și, dincolo de toate, cu suflete de oameni. Cristina este doar una dintre femeile care a trebuit să sufere toate cele de mai jos, dar care este hotărâtă să spună lumii întregi povestea ei, ca nimeni să nu mai fie vreodată nici în locul ei, ciopârțită de vie. Luăm atitudine cu fiecare poveste de acest gen și vă îndemnăm, de fiecare dată, să luați exemplul Cristinei și al tuturor celor care au curaj să își strige răspicat durerile și nevoile!
“Ma numesc Cristina. Prima menstruatie mi-a venit la 12 ani si de atunci ma chinui cu ea. Fluxul era foarte abundent iar durerea ma tintuia la pat cu supozitoare, algolcalmin fiole, dureri stomac, scaune multe si hemoragii. Ani de zile am trecut luna de luna prin toate acestea. Mi se spunea: lasa ca si eu am dureri la menstruatie, ia un calmant, stai in pat, trece.
Acum patru ani insa ceva s-a schimbat in mult mai rau. Am inceput sa simt si dureri mari la rect, numai la menstruatie. A fost o perioada aglomerata pentru mine si cu foarte mult stres. Evident si durerile au inceput sa se acutizeze. Am ajuns intr-un final la ginecolog in 2014 .
Era prima oara cand aveam parte de un consult usor la care sa nu simt mai nimic. Medicul imi vorbea intr-una calm si frumos. Am ramas surprinsa. Numai din ce a vazut ecografic mi-a zis: tu ai endometrioza! In urma analizelor mi-a spus că trebuie sa ma operez urgent si dansa nu opereaza. Am fost dezamagita si speriata.
„Nu ai endometrioză”!!!
Am descoperit un medic timisorean cu care am tinut legatura. Ii spuneam mereu ce am patit, ce dureri am. In urma RMN-ului mi-a spus ca trebuie sa merg la Timisoara, caci acolo opereaza. Dar, intre timp, sotul meu a aflat la serviciu de cineva care s-a operat la un doctor de endometrioza, in Bucuresti. M-am programat si am inceput sa merg. Operatie si iar operatie dar ma costa sute de milioane. Numai ca nu imi permiteam costurile interventiei si ma intorceam acasa mereu, dezamagita.
Pana intr-o zi (aprilie 2015) cand am ajuns la urgente cu dureri cumplite de abdomen si junghiuri la coloana lombara. Se intampla dupa menstruatie, doar cu scurgere maronie slaba. Nu puteam sta in picioare. Acolo doctorii m-au urcat pe masa de control ginecologic si, in momentul in care au introdus valvele am inceput sa urlu iar medicul imi vorbea de parca eram un animal la taiere, nu un om. A inceput sa ma contrazica si mi-a spus: “Nu ai draga nicio endometrioza”…
Cand in chinuri m-am dat jos de pe masa a tasnit sangele din mine fara sa se opreasca, alunecam pe el… era acolo ca in filmele de groaza. Tot eu imi ceream scuze asistentei care curata. Mentionez ca eu ma prezentasem la control fara pic de sangerare in afara de cea maronie. Aveam in vagin noduli endometriozici dar medicul nu a stiut de ei si nici nu i-a recunoscut.
M-au internat totusi dar procesul fiziologic de urinare nu il mai aveam din cauza cheagurilor formate. Deodata aud in toaleta o bubuitura ca de bolovan. Era un cheag imens, am stat ore asa in care am pierdut sange, pana a venit cineva sa ma duca iarasi in camera “de tortura”.
“M-a injectat cu xilina și a început să smulgă”…
“Ce faci draga, ia sa vad cum e?” ma intreaba medicul. Eu umplusem deja N pachete de vata. “Ia uite ce ai facut aici de sange”…. a inceput sa ma injecteze cu xilina in interior si a inceput sa smulga…. eu urlam in lacrimi. O imploram sa se opreasca iar ea imi arata ce smulgea…. Am ajuns inapoi in salon lesinata.
M-am ghemuit in pat si am inceput sa gem si sa imi vad tatal, care nu mai este printre noi. Credeam ca am murit. Vorbeam cu el, ii spuneam sa ma ia strans in brate. Dupa ce a trecut tot m-am programat iar la acelasi doctor si mi-a spus ca nu stie ce a smuls pentru ca nu e vorba de niciun polip. Intr-un final a zis ca vedem cum facem sa ma opereze si in septembrie 2015 m-a operat.
Inca de la prima menstruatie am avut dureri la fel ca si inainte de operatie. Controale peste controale la care mi se spunea mereu ca e curat tot si doar imi schimba anticonceptionalele. Intre timp alte dureri noi in partea dreapta a soldului, dupa fiecare menstruatie, cate cinci zile, numai noaptea. Ma trezeam, luam cel mai puternic analgezic, ma ghemuiam si urlam pana trecea. Asta seara de seara.
Intre timp, medicul insista ca nu am nimic. Pana cand durerile au ajuns sa avanseze si sa imi radieze in coapsa si picior. Intre timp am aflat ca medicul timisoareaan vine la Bucuresti. Mi-a spus clar de operatie. Endometrioza era foarte avansata, dar, poate cu noroc scap de anus contra naturii. In urma RMN-ului cu protocol a iesit clar tot ce aveam. Evident, endometrioza.
“Nu ai colostomă. Dar ai altceva…”
M-am operat in noiembrie 2016 la Timisoara. Dupa operatie imi aduc aminte ca ma pipaiam pe burta sa vad daca am colostoma, nicidecum sa ma gandesc ce avea sa urmeze. Ajunsa in salon sotul m-a anuntat ca nu am colostoma si m-am bucurat enorm. Dar este altceva, imi spune el: „Domnul doctor mi-a spus ca ti-a gasit un nodul gigant cat un pumn de al lui, adanc, pe nervul sciatic si ai o semipareza la piciorul drept”.
Atunci a inceput calvarul, cand am vazut ce greu e sa imi fie piciorul ca de carpa si sa il misc cu mana. Amortelile s-au transformat in dureri crunte. Dureri si iar dureri. De data asta de alt fel. M-au tinut luni de zile. Am inceput kinetoterapia, fizoterapia, intr-un loc in care am intalnit oameni minunati care m-au ajutat sa imi revin.
In prezent piciorul meu este mai bine. Merg mult mai bine dar durerile au reaparut mai intense ca inainte de operatie in partea dreapta si iar nu ma pot bucura de liniste. Durerile s-au accentuat si cronicizat dupa cauterizarea de vagin pe care am facut-o acum trei luni. Exact de a doua zi le-am simtit si, de atunci, tot mai puternice si extinse. La consult medicul mi-a spus ca am aderente in vagin si ca sa nu se extinda va trebui sa le cauterizeze. Dupa interventie am urmat tratament cu ovule.
Medicul cu care fac terapia durerii mi-a spus ca am si o inflamatie la bursa trojanteriana. Mi-a facut o infiltratie si fac in continuare recuperare si fizioterapie pe bursa. De doua luni sunt pe tratament cu zoladex iar singura ameliorare sunt crampele puternice.
Insa durerile pelvine nu au trecut sunt tot mai puternice si se lasa si pe picior si rect. Dureri la inghitire, respirat, senzatie de inghet de mentol in partea dreapta si se tot extinde parca imi impanzeste tot. Mi-e frica…. nu stiu de data asta ce va mai fi. Dar am constatat ca, de trei ani, se intampla iar, fix in aceasi perioada. Chinul continua la nesfarsit si trebuie sa o iau iar de la capat…”
Încheiem aici testimonialul Cristinei, cu speranța că, acele minuni în care crede se vor întâmpla, foarte curând, pentru toate aceste paciente care suferă ca și ea, minuni realizate de oameni cărora le pasă de suferința celor din jur Dacă vrei să afli mai multe despre aceste cazuri, vrei să le sprijini pe aceste paciente și să ajuți la conștientizarea endometriozei, o poți face implicându-te activ în proiectele Asociației Eu și Endometrioza. Află mai multe de aici!
Leave a Reply