Eu și Endometrioza – speaker la evenimentul: Durerea cronică pelvină!

posted in: Evenimente | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Asociația Eu și Endometrioza are plăcerea să anunțe că în perioada 19-20 aprilie a.c. va participa în calitate de speaker invitat la conferința medicală: Durerea cronică pelvină, un eveniment medical coordonat de Prof. Dr. Elvira Brătilă și venit în sprijinul informării cadrelor de specialitate. 

Cu un program științific laborios, ce cuprinde diferite aspecte ale endomeetriozei, conferința va oferi specialiștilor ginecologi, interniști, chirurgi, imagiști oportunitatea de a afla cât mai multe despre această patologie. Printre lucrările de specialitate care vor fi prezentate amintim:

  • Evaluarea pacientei cu durere cronică pelvină – Prof. Dr. Elvira BRĂTILĂ
  • Evaluarea ultrasonografică în durerea cronică pelvină – Conf. Dr. Claudia MEHEDINȚU
  • Mecanisme de apariție a durerii cronice la pacientele cu endometrioză – Prof. Dr. Monica CÂRSTOIU, Asist. Univ. Dr. Octavian Munetanu
  • Rezecțiile laparoscopice recto-sigmoidiene în tratamentul endometriozei cu interesare rectală – Dr. Rubin MUNTEANU
  • Endometrioza – construirea echipei multidisciplinare – Prof. Dr. Elvira BRĂTILĂ
  • Endometrioza – de la tabu la perspective – Clarisa IORDACHE, Asociația “Eu și Endometrioza”
  • Sindromul de intestin iritabil și endometrioza/ dilema gastroenterologului și ginecologului – Asist. Univ. Dr. Raluca OPREA

Este încă o oportunitate pentru Asociația Eu și Endometrioza să își prezinte activitatea și obiectivele orientate către suportul pacientelor cu endometrioză din România, în fața tuturor cadrelor medicale participante la acest eveniment.

Mulțumim pentru această deschidere și pentru invitație doamnei Profesor Dr. Elvira Brătilă, unul dintre medicii specializați în managementul endometriozei și orientați către ajutorul pacientelor de la noi din țară!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *