Endometrioza și Stima de Sine

posted in: Psihologia Endo | 1
FacebookpinterestlinkedinFacebookpinterestlinkedin

Inițial am vrut să scriu despre altceva astăzi. Însă, am văzut că în ultima vreme tot mai multe femei diagnosticate cu endometrioză testează tot felul de sentimente contradictorii, ajungând în cele din urmă să aibă probleme cu stima de sine și cu încrederea.

Aș vrea să vă povestesc ceva. De fel, mă demoralizez ușor. Orice poate părea pentru altții o situație din care ieși cu o simplă înjurătură, la mine se simte de 1000 de ori mai greu. Nu e cazul să analizăm prea tare de ce: educația, perfecționismul, comportamentul parental și multe alte aspecte. Însă, endometrioza a schimbat multe în psihicul meu.

În primul rând mi-a amintit cât pot fi de puternică. NU poți avea endometrioză și să nu-ți poți duce durerile (care în cazul meu sunt zilnice). Aici cred că suntem cu toate de acord. Chiar suntem femei puternice!

Mai apoi, tot endometrioza mi-a arătat cât sunt de frumoasă. Asta dacă mai aveam vreun dubiu. Însă, de când tot frecventez pe diferite rețele sociale tot felul de grupuri de femei cu endometrioză, nu am văzut nici măcar una urâtă. Ceea ce m-a făcut să cred că universul are întotdeauna o cale prin care păstrează lucrurile în echilibru. Ia pe o parte, dă pe alta.

Și tot endometrioza m-a învățat că, acele momente care mă dărâmau destul de ușor înainte, sunt niște scuze penibile pentru a nu avea încredere în mine. De ce? Pentru că de când testez praguri diferite de durere zilnic, de ceva ani încoace, am învățat (greu) că lucrurile cu adevărat importante pentru mine sunt cele pe care le simt pe pielea mea și în interiorul meu, zilnic. Durerea venită din exterior nu se va compara niciodată cu acele cuțite care scrijelesc și crestează la intervale de câteva secunde, toată cavitatea mea abdominală și despre care, cu siguranță că știți și voi foarte multe. Nicio durere exterioară nu te va face să vrei să-ți iei lumea în cap precum aceste “săgeți interioare”.

Însă, ce faci cu încrederea în tine atunci când ești asaltată de săgeți? Păi cum ce faci? Îți reamintești de cele de mai sus! Asta în primul rând! Nimeni în afară de tine nu-ți va putea lua acele dureri, așa că te vei mobiliza și îți vei reorienta mentalul către interiorul tău, vei vizualiza sursa durerii și, efectiv, îți vei imagina cum se face din ce în ce mai mică, până când dispare cu totul. Poate crezi că e o glumă. Încearcă.

Stima de sine se crește prin activitățile pe care TU le faci. Așa că apucă-te de chestii creative. Înscrie-te la cursuri! Învață. Muncește ce-ți place. Croșetează. Pictează. Călătorește. Fotografiză. Scrie. Dezvoltă-ți orizontul și nu-ți plânge de milă! Important este ca mintea ta să fie ocupată cu altceva decât cu durerea! La fel de bine, stima de sine crește uitându-te la lucrurile pe care le poți face. Nu zice nimeni să te apuci să cari pietre de moară zilnic. Dar, dacă ai o pasiune, cultivă-ți-o! Te vei bucura să constați cât de frumos ești apreciată în anumite discuții când, argumentele tale sunt cu totul altele decât: așa am auzit/citie/văzut eu undeva!

ECHILIBRUL

Sunt multe momentele în care nervii dau pe afară, sub diagnosticul de endometrioză. Întrebarea: “De ce eu?” nu își are locul în mintea unei femei cu o astfel de afecțiune. Până la urmă…de ce nu tu? Hai să îți spun ceva: endometrioza este una dintre manifestările prin care universul ăsta îți atrage atenția să te reorientezi către tine: tu, cea mereu pe grabă, cea mereu gata să-i ajute pe alții lăsându-se pe sine la urmă, tu, cea întotdeauna neîncrezătoare în câte lucruri poți face, tu, cea care suferi că lumea vede cât ești de frumoasă și nu crede că ai vreo problemă așa de gravă de sănătate, tu care ai supărări ancestrale și idei preconcepute despre bărbați, tu, cea care plângi că familia nu înțelege prin ce treci și nu te sprijină cum și cât ai vrea și tot tu, cea care ai vrea ca cineva drag să empatizeze cu durerea ta, ca astfel să poți duce mai ușor lucrurile.

Te recunoști? Dacă da, acum este momentul să privești bine chipul din oglindă! Umbrele nu-și au locul pe el. Nici regretele. Nici îndoielile. Stima de sine înseamnă în primul rând să fii conștientă de tine, de feminitatea ta, de puterea pe care o ai asupra ta în primul rând, de locul tău în societate, de rolul pe care îl ai în lume, de minunăția darului care doar ție ți-a fost dat și niciunui bărbat. Și da, stima de sine mai înseamnă și să refuzi o partidă de sex atunci când nu simți să faci asta, fără să te gândești că bărbatul de lângă tine trebuie să…se descarce și ăsta e rolul tău.

Unde este echilibrul în toate cele de mai sus? Fix acolo unde îl stabilești tu! Trebuie să ai întotdeauna dimensiunea reală și a impoertanței tale ca om, nu numai cea în care tu ești pe rând: fiică, soție, mamă, amantă, iubită, angajată, etc.

UN ADEVĂR CRUNT

Stima de sine scăzută atrage după ea neîncrederea. Așa cum te prețuiești, așa vei fi prețuită și de ceilalți! Iar asta nu mai e o chestie legată de endometrioză ci de…igienă personală!

Este necesar să te accepți pe tine așa cum ești. Cu perioadele tale proaste, cu sânii mai mici decât ți i-ai dori, cu ochii căprui și nu verzi, cu picioarele mai scunde sau prea înalte, cu felul în care simți lucrurile. Și, dacă pentru toate acestea de mai sus nu poți face nimic, la ceea ce privește felul în care știi să privești lumea, oamenii, pe tine, numai tu poți umbla. Aici nu vei mai avea scuze nici că nu ai știut, nici că așa ai fost educată. Principiile, ideile, valorile, educația se construiesc de familie și societate numai până la o anumită vârstă. Dincolo de ea este fix treaba ta să te modelelezi așa cum îți place, ca să te poți iubi. Cu alții poți trăi ani, cu tine însă, vei trăi o viață! Așa că modelează-te în așa fel încât să îți placă de tine!

Nu știu dacă am reușit să vă fac să înțelegeți cât de importantă este atitudinea în tratarea endometriozei. Dar, din experiență vă spun, că niciun doctor în care am investit și bani, și timp, și încredere nu a făcut mai mult ca felul meu de a privi și a mă descurca cu afecțiunea asta! Iar acesta este motivul pentru care cred că nu te va costa absolut nimic dacă încerci să îți reorientezi atenția asupra TA! Poți trăi și cu endometrioză! Cu doza potrivită de încredere și stimă de sine!

Surse Foto: holykaw.alltop.com, healthyplace.com.
FacebookpinterestlinkedinFacebookpinterestlinkedin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.