Sâmbăta trecută, în București, a avut loc ce-a de-a doua ediție a ComuniHealthcare, un eveniment de marcă ce a reunit medici de diferite specialități, profesioniști din domeniul medical, avocatură, finanțe și marketing, cu scopul de a aduce mai mută claritate asupra acestor domenii care intersectează actvitatea medicală.
Asociația noastră a avut deosebita bucurie să fie invitată ca și participant la discuții, invitație pe care a onorat-o chiar fondatoarea noastră, Clarisa Iordache.
În cele câteva ore bune s-au atins subiecte sensibile precum comunicarea medic-pacient și cum ar trebui să arate conduita medicală în spațiul cabinetului, care este rolul emoțiilor în această relație, pe parcursul unei consultații, subiecte prezentate de către dr. Simona Radu Răuță, medic primar cu specializare în psihiatrie.
S-a vorbit mult despre malpraxis și importanța comunicării corecte și atente din partea medicului, despre implicațiile pe care le pot avea comunicarea și interacțiunea cu pacienții asupra desfășurării ulterioare a profesiei medicale, etică medicală și deontologie profesională, ce înseamnă culpă medicală și depășirea competențelor, când anume se sancționează legal acestea și care sunt implicațiile doar de ordin moral, dar și despre angajarea răspunderii civile și penale. Informațiile de drept medical au fost susținute de către avocat Cătălina Bordianu.
Din punct de vedere administrativ și financiar, despre organizarea cabinetelor medicale doamna Valentina Saygo, expert contabil și consultant fiscal a fost oferit informații utile și conforme cu cele mai noi reglementări fiscale.
În ce privește restricțiile legislative pe care le au medicii în domeniul publicitar sfaturile despre cum își pot promova serviciile au fost primite de la doamna Oana Chivu, specialist marketing.
Am participat cu drag la aceste dezbateri, am fost cu încă un pas mai aproape de mediul medical, am prezentat situația pacientelor cu endometrioză din România și provocările organizaționale și legislative cu care se confruntă acestea și Asociația noastră în comunicarea cu instituțile Statului și, totodată, am primit îndrumări legate de o mai bună colaborare pe viitor cu acestea.
Mulțumim doamnei avocat Cătălina Bordianu pentru invitație și tuturor organizatorilor pentru deschiderea cu care ne-au primit la acest eveniment dar și pentru oportunitatea Asociației noastre de a fi alături de profesioniștii din sistemul medical, împreună cu care am aflat informații valoroase care pot susține pe mai departe actvitatea Asociației noastre în sprijinul pacientelor cu endometrioză.