Asociația Eu și Endomerrioza revine către Ministrul Sănătății, dl. prof. dr. Alexandru Rafila cu propuneri pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate. În luna aprilie am retrimis Ministerului memoriul privind necesitățile pacientelor cu endometrioză din România, document la care nu am primit până în acest moment, niciun răspuns.
Astfel am retrimis o adresă zilele trecute către Minister în care explicam și inadvertența cifelor prezente în motivația modificării H.G. 423/2022 lansată de către C.N.A.S în luna aprilie, supusă în transparență decizională și în care erau prezentate decontarea a 137 de kituri de rezecție pentru tot atâtea intervenții chirurgicale de endometrioză profundă realizate anual în România.
În acest sens am arătat Ministerului Sănătății prin adresa depusă că numărul real al acestor intervenții este cu mult mai mare la nielul întregii țări și am atras atenția asupra faptului că pacientele cu endometrioză din România merită și trebuie să aibă drepturi egale la tratamente decontate și ajutor din partea Statului.
Apreciem că aspectele prezentate și propuse în cele ce urmează, vin în mod real în sprijinul femeilor care suferă de această patologie, în toate aspectele care țin de tratarea și managementul endometriozei și pot constitui o argumentație suplimentară relevantă în cadrul Notei de fundamentare a proiectului actului normativ în cauză, precum și a legislației terțiare care va fi elaborată, după intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern modificatoare, supusă prezentei proceduri de transparență decizională.
Textul integral al dresei trimise Ministerului Sănătății poate fi consultat AICI.