După recunoașterea internațională pe care a primit-o anul trecut Asociația Eu și Endometrioza, devenind în toamna anului 2018 membru al World Endometriosis Organization, iată că acum și unul dintre forurile românești de specialitate ne primește în rândurile sale! Zilele trecute Asociația noastră a fost acceptată în Comunitatea Asociațiilor de Pacienți din România!
Alături de alte asociaţii de pacienţi de la noi din țară, care îşi dedică eforturile pentru ajutorul celor cărora starea de sănătate le este afectată de diferite patologii, iată că şi Asociaţia noastră completează lista acestor patologii existente în Comunitatea ONG-urilor de pacienţi, cu endometrioza!
Suntem recunoscători pentru includerea Asociației Eu și Endometrioza pe lista ONG-urilor românești care sprijină și lucrează activ pentru pacienții din România! Este încă un pas important câștigat pentru noi, de data aceasta prin recunoașterea la noi în țară a eforturilor noastre.
Mulțumim Comunității Asociațiilor de Pacienți pentru primire! Ne propunem să arătăm și pe viitor aceeași dedicare și implicare în proiecte care să vină în sprijinul celor aproximativ 500.000 de românce care suferă de endometrioză la noi în țară!
Pagina noastră de pe site-ul Comunității Asociațiilor de Pacienți poate fi consultată AICI!