





Pentru că munca de conștientizare asupra endometriozei este una continuă, iar prevenția începe încă din adolescență, pentru că unele dintre cadrele didactice au înțeles pe deplin importanța acestui proces în rândurile tinerilor, iată că revenim la Liceaul Teoretic Jean Monet din Capitală, după ce în primăvară am vorbit despre această patologie în fața a peste 100 de liceeni ai acestei instituții. Vezi AICI mai multe detalii despre prima întâlnire cu elevii Liceului Jean Monet!
Ne vom reîntâlni cu unii dintre aceștia, cu elevi ai claselor a-IX-a și a -XI-a, dar și cu profesorii lor, vineri, 6 decembrie, pentru a discuta din nou despre endometrioză, feminitate, fertilitate, prevenție în endometrioză, ciclu menstrual, dureri la menstruație și multe altele.
Întâlnirea este parte a Campaniei Naționale “Endometrioza – de la Adolescenta de azi la Femeia de mâine!” pe care Asociația Eu și Endometrioza a inițiat-o și implementat-o în România în primăvara acestui an, ca parte a programului internațional de prevenție în rândul adolescenților, agreat la nivel mondial cu toate statele membre ale Organizației Mondiale a Endometriozei, din care Asociația noastră face parte.
Mulțumim conducerii Liceului Jean Monet și doamnei Director Diana Răducanu pentru invitație și pentru interesul deosebit pe care l-a manifestat în informarea corectă a elevilor liceului!
Până acum, campania națională “Endometrioza – de la Adolescenta de azi la Femeia de mâine!” a ajuns în mai multe școli și licee din București, Arad și Timișoara, fiind implementată în rândurile a aproximativ 500 de adolescenți.
Campania de conștientizare și prevenție asupra endometriozei va continua pe tot parcursul anului viitor.






Leave a Reply