România secolului XXI – Una din femeile cu endometrioză urlă în casă de durere, noapte de noapte. Copilul ei, de numai 13 ani, doarme în același pat cu ea și tatăl lui, iar amândoi o privesc neputincioși și se roagă pentru ajutor.
Acesta ar veni în urma unei noi intervenții chirurgicale, programată pentru data de 2 februarie, dar familia încearcă să o programeze cât mai curând la operație, din cauza durerilor insurportabile. Banii strânși de soț din munca cu ziua nu sunt suficienți.
V-o prezentăm pe Adriana, o tânără de numai 31 de ani, dintr-un sătuc aflat la 50 de kilometri de Craiova, diagnosticată cu endometrioză profund infiltrativă stadiul IV. Cu toate că povestea ei este asemănătoare cu cele alte multor paciente cu endometrioză, salvarea ei depinde de ajutorul nostru, al fiecăruia! Haideți să îi aflăm, mai întâi, povestea!
“Mă numesc Adriana am 31 de ani și sunt diagnosticată cu endometrioză stadiul patru. Lupta mea cu endometrioza începe cu câțiva ani în urmă (pe atunci nu știam că se numește așa) undeva în 2009 când hotărăsc cu soțul să plecăm în Italia (în speranța unui trai mai bun) și să lăsăm copilul cu bunicii. Zis și făcut, doar că din 2011 și până în prezent începe o etapă în viața mea în care eram pe cale să pierd tot, soț ,copil, până și viața mea.
Spun asta pentru că în 2011 mă prezint în Italia la un medic ginecolog cu o durere abdominală insuportabilă, mă internează câteva zile și ies cu un diagnostic cu semnul întrebării exact așa: “cisti endometriosica?” De pe atunci au urmat sângerări între menstre, de culoare maro spre negru,dureri cumplite cu fiecare menstruație tot mai accentuate, am fost îndrumată să fac o gastroendoscopie cu biopsie poate am ceva la stomac (rezultatul a fost gastrita pe care am reglat-o cu tratament), mă durea îngrozitor piciorul stâng, ca de altfel și acum până la punctul în care nu mai puteam merge.
M-au trimis să îmi fac un eco dopller la vene poate am reumatism, treceau lunile se accentuau durerile. De multe ori preferam sa nu mai mănânc în zilele în care aveam menstruație, simțeam că dacă nu mai mănânc nu mai am așa dureri.Veneam acasă în vacanță, mergeam la ginecolog, mă întorceam în Italia la muncă, mergeam la ginecolog, nimeni nu știa ce să îmi spună, toți pe toate părțile îmi dădeau anticoncepționale, pe care eu nu le suportam (cea mai lungă perioadă pentru mine să administrez acestea a fost de două luni și fără niciun rezultat).
Până în 2014 când am pierdut 3 locuri de muncă, iar la ultimul loc am leșinat și am fost internată pentru 3 săptămâni în Milano, de unde am ieșit cu același rezultat cu semnul întrebării și, în plus, anemie (talasemie minoră). Așadar am mai pierdut un loc de muncă… Decid să merg înainte și îmi caut un alt serviciu (lucram pe unde găseam, dar în ultimii trei ani, lucram în restaurant și căutam în același domeniu știind despre ce este vorba).
Am noroc și găsesc repede de muncă, dar prietena asta a mea numita endometrioză nu îmi dădea pace. Pe unde mergeam se ținea de mine și, fără rușine îmi făcea probleme. După două luni de la angajare nu mai rezistam și i-am spus șefei mele ce se întâmplă cu mine, i-am spus că ori de câte ori îmi va veni menstruația voi fi un dezastru, nu pot sta în picioare, din cauza durerilor pe care le am, plezniturilor care le simțeam peste spate și abundența menstruației și nu mă voi putea prezenta la muncă, în acea perioadă. Pentru moment m-a înțeles, dar în a zecea lună de când mă angajasem mă cheamă în birou și îmi spune că nu mai pot lucra, să îmi caut în altă parte, așadar pierdeam încă un loc de muncă…
Deoarece starea mea se agrava, ajunsesem ca din 31 de zile din lună doar patru zile nu sângeram, în rest eram într-o continuă hemoragie, că nu mai știam când am și când nu am menstruație. Am reușit să mai stau la un alt loc de muncă încă două luni după care a fost finalul, astfel că, după 9 ani de străinătate, în august 2015 am venit definitiv acasă unde a urmat o altă perioadă drastică. Lunar, când se apropia perioada ciclului menstrual ajungeam la spital, venea menstruația – venea și ambulanța, timp de șapte luni același chin, dureri groaznice, sânge în abundență, nu mai puteam merge deoarece piciorul stâng nu mă mai ajuta, aceeași stare “mai bine nu mai mănânc, ca să nu mă mai doară așa tare”, urlete de disperare și în fiecare lună în spital pentru trei zile minim, fără ca cineva să își dea seama ce am (locuiesc într-un sat la 50 km de Craiova).
Îmi făceau perfuzii… ce era în ele nu știu dar abia după trei zile începeam să suport cât de cât durerile. Au urmat investigații la rinichi, poate am pietre, la interne poate am ceva la ficat, la endocrinologie poate am probleme cu tiroida, nimic nu aveam, dar nici diagnosticul nu îl găseam.
Urmează luna aprilie 2016 când îmi vine menstruatia, implicit și salvarea și tot tacâmul: internare, perfuzii, etc. De data aceasta însă nu m-au ținut trei zile internată, ci șapte… se pare că aveam hemoragie, se vedea si un “cheag” așa l-au numit medicii care cu siguranță e un rest de ciclu pe care, spuneau ei, îl voi elimina, drept urmare pot să plec acasă…
Ziua de luni m-am externat… miercuri eram în București la 6:20 dimineața să mă operez, nu va spun de luni până miercuri ce am pățit, dar va puteți imagina. M-am operat de urgență, la un reputat profesor. Au urmat trei luni de Diphereline habar nu aveam ce mi se întâmplă nici atunci. Soțul era terminat, copilul la 11 ani pe atunci plângea lângă mine și nu mai știau ce sa îmi facă, i-am “terorizat”, psihic. Diagnostic endometrioză. În foaia de externare se semnalează prezența unui nodul recto-vaginal, pe care medicul respectiv doar l-a văzut în timpul intervenției.
Nu stiam concret ce este, știam doar ca am dureri în zona rectului și tot timpul mă făceam “covrig” din cauza acestora. Am zis că va fi bine, doar că, la ultima injecție de Diphereline am luat-o de la capăt aceleași dureri la rect până în stomac, urlete, sânge mult… nimeni nu mă mai suporta. M-am întors la București unde medicul îmi spune “dragă nu mai depinde de mine. Te trimit la un chirurg”.
Ajung la acest chirurg, care îmi spune: “nu știu de ce te-a trimis la mine, dar mă rog, vom interveni chirurgical să vedem ce anume se poate face”, astfel că, după un tușeu rectal se stabilește ziua intervenției. Aflu că am fost operată pentru a doua oară pentru un alt chist, de data aceasta în zona recto-vaginală. În fișa de externare s-a semnalat iarăși prezența nodulului recto-vaginal, despre care, nici de această dată nu s-a mai specificat că s-ar fi intervenit asupra lui. Așadar, nodulul meu tot acolo a rămas și după cea de-a doua operație…
După o lună de la operație decid să merg la un alt medic, de data aceasta în Craiova, pentru că durerile nun mă lăsau deloc. Medicul îmi spune că ar exista ceva tratament pentru endometrioză, dar nu la noi în țară, ci în Italia, Germania, Belgia.
Era vorba despre Visanne, pe care am reușit să îl procur pentru șase luni, dar nu mi-a schimbat viața prea mult. După șase luni încep aceleași dureri cumplite. In noiembrie 2017, după o ecografie transvaginală medicul din Craiova își face semnul crucii. Întreb despre ce este vorba, îmi răspunde cu o altă întrebare: te-ai mai operat vreodată? I-am povestit dânsei toate cele de mai sus și îmi spune cu părere de rău că am avut parte de două operații “ suboptimale” și că dânsa nu m-ar atinge, deoarece este un caz care o depășește.
În decembrie 2017 aflu de un medic în Timișoara specialist pe endometrioză și decid să merg și acolo, unde mi se confirmă de la ritmul control diagnostic de endometrioză infiltrativă avansată, stadiul 4, va trebui să suport o altă intervenție chirurgicală dar cât mai curând posibil, pentru că sunt la un pas de ocluzie intestinală. A fost de ajuns pentru mine…
Am făcut de atunci toate investigațiile indicate de medic: RMN cu protocol de endometrioză, Hidro Colo CT, toate au confirmat spusele medicului și nevoia urgentă de o nouă intervenție.
În toți acești ani, copilul nostru, care acum are 13 ani a văzut și simțit fiecare durere pe care o am. Noi suntem o familie cu posibilități reduse, trăim într-o casă cu o sigură cameră și o bucătărie, dormim toți trei în același pat iar toaleta este în curte. Copilul meu a stat în fiecare noapte lângă mine, mi-a încălzit sticle cu apă, mi-a șters lacrimile și a suferit mai mult ca mine văzând ce se întâmplă cu mama lui. Sunt nopți în care urlu de durere până dimineața, nopți în care vărs continuu din cauza acelorași dureri, iar cel mic se uită neputincios la mine.
Pe 2 februarie sunt programată pentru a treia operație, de data aceasta în Timișoara și îndrăznesc să vă cer ajutorul vouă tuturor celor care îmi citiți povestea, deoarece fiind casnică, soțul lucrând cu ziua încearcă din răsputeri să facă rost de toată această sumă. Mai sunt doar două săptămâni până la operație și noi am reușit să strângem până acum 7000 de lei.
De data aceasta știu că nu voi putea reuși să mă prezint la operație fără ajutorul vostru, intervenția costând 20.000 de lei, fără să mai punem la socoteală transportul și cazarea însoțitorului. Îmi doresc să trăiesc cât de cât normal, îmi doresc ca, măcar să reușesc să nu-mi mai “terorizez” copilul noapte de noapte (dormind toți trei în același pat el este cel care mă simte în orice moment).
Știu ca nu sunt singura care trece prin așa ceva, știu că sunt cazuri care sunt mult mai grave decât al meu, eu ca oricare alta persoană vreau să lupt pentru copilul meu și să îl pot crește cum se cuvine, pentru asta fiind nevoie să îmi recapăt sănătatea. Visează să ajungă medic, să studieze medicina în afara țării pentru a face bine femeile ca mama lui.Vă mulțumesc anticipat pentru fiecare gând sau bănuț donat și vă doresc din tot sufletul sănătate multă tuturor!!!”
Endometrioza este o afecțiune care nu ține cont de rasă, culoare, vârstă sau condiție socială. Efectele ei devastatoare le puteți observa cu fiecare caz pe care Asociația Eu și Endometrioza vi-l semnalează. Dintre acestea, unele cazuri au nevoie urgentă de ajutor și până la a beneficia de suport din partea Statului mai este cale lungă. De aceea putem ajuta fiecare cum putem astfel de cazuri. Astăzi este rândul Adrianei să ceară sprijinul vostru! Haideți să le readucem zâmbetul pe buze ei și familiei ei!
O puteți ajuta pe Adriana folosind unul din conturile de mai jos:
Cont Euro: IT84C0347501605CC0010846723 – Popa Adriana
Cont in lei: RO22INGB0000999904965848 – Popa Adriana
Leave a Reply