





În Asociația Eu și Endometrioza ne prețuim fiecare ajutor și știm cât este de important pentru fiecare dintre noi să fim apreciate pentru eforturile noastre voluntare de a dărui atâtor paciente cu endometrioză din timpul, energia și acțiunile noastre.

În luna magiei și a cadourilor iată că ne răsplătim spiridușii care anul acesta au fost necondiționat alături de Asociație și au ajutat, prin forțele lor, la creșterea gradului de conștientizare asupra endometriozei.
Și pentru că aceste eforturi sunt palpabile devin și recunoscute, de către oameni care știu cât este de important ca o femeie să se simtă frumoasă, să se simtă femeie și să fie apreciată dincolo de multiplele operații și cicatrici pe care le are în urma endometriozei!
Din acest motiv AHA Studio & Academy este prima academie de hair styling din România care se alătură pacientelor cu endometrioză și care, împreună cu Asociația Eu și Endometrioza a decis să răsplătească patru femei care suferă de endometrioză, dar care au ales să ajute și alte femei prin eforturile lor.
Astfel, AHA Studio & Academy by Alin-Claudiu Muresanu va oferi în anul 2020 patru schimbări radicale de look pentru: Camelia Chiriță, Emilia Petre, Alina Eftimie și Emma Zlăteanu, ajutoarele noastre prețioase din acest an. Priviți-le bine, deoarece din 2020 aceste femei fabuloase vor beneficia de un look de excepție, marca AHA Studio & Academy!
Mulțumim fetelor pentru eforturile voastre fantastice din acest an și mulțumim și prietenului nostru, Alin Claudiu Mureșanu, primul hairstylist din România care sprijină pacientele cu endometrioză! Pentru că frumusețea unei femei pornește din interior și se cultivă la exterior, indiferent de câte cicatrici și intervenții chirurgicale are!
Iată cum endometrioza, boala curcubeu va colora, de data aceasta în bine, viața acestor patru femei fabuloase și curajoase! Să vă fie de folos, fetelor! 💜💛💜👏






Leave a Reply