Redirecționează 20% din impozitul pe profit către Asociația Eu și Endometrioza!

posted in: Evenimente, PROIECTE | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin
Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2017! A fost unul cu multe schimbări în ceea ce privește ajutorul pacientelor cu endometrioză de la noi din țară și conștientizarea acestei afecțiuni la nivel național iar Asociația Eu și Endometrioza a contribuit din plin la aceste schimbări, în bine, încă dinainte de înființarea ei.
 
Am demarat și realizat într-un timp extrem de scurt (mai puțin de un an de la înființare) proiecte concrete pentru pacientele cu endometrioză. Printre cele mai importante poate, putem aminti realizarea în premieră în judeţul Constanţa a două investigaţii imagistice importante pentru care pacientele cu endometrioză trebuiau până acum să bată drumurile la București sau Timișoara! Suntem mândri că, la inițiativa noastră și în urma unor eforturi susținute, pacientele din Dobrogea pot realiza de acum înainte RMN cu protocol de endometrioză și Hidro Colo CT la ele în Constanța!

Pentru lista completă a realizărilor și proiectelor demarate click aici!
 

A
cum, când mai sunt mai puțin de două luni din acest an, pentru proiectele pe care le vom demara în folosul pacientelor și în 2018 ne bizuim pe ajutorul companiilor dumneavoastră, pentru a redirecționa către Asociația Eu și Endometrioza cota de 20% din impozitul pe profit. În acest moment puteți ajuta Asociația Eu și Endometrioza cu această redirecționare de 20% din impozitul pe profit, facilitând astfel drumul către viitoarele proiecte destinate ajutorului tuturor femeilor care suferă de endometrioză la noi în țară!
 

Conform legilor în vigoare, orice companie ce realizează profit poate redirecționa către Asociația Eu și Endometrioza 20% din impozitul pe profit datorat statului (max 0,5% din cifra de afaceri) până la data de 31.12.2017.

 

 

Cum puteți redirecționa cei 20%?

  • descărcând contractul de sponsorizare (click aici)
  • completați-l cu datele firmei și suma, apoi ni-l trimiteți prin e-mail la adresa: eusiendometrioza@gmail.com până la data de 31.12.2017.
  • noi îl imprimăm în 2 exemplare, îl semnăm, ștampilăm și îl expediem prin Poșta Română la adresa indicată.
  • vă rugam să ne returnați unul din exemplare semnat și ștampilat. Mulțumim!

 

Avantajele unei companii:

  • nu costă nimic: redirecționați din impozitul pe care oricum îl plăteați statului. Așa, faceți o faptă bună și ajutați pacientele cu endometrioză pentru care Statul Român NU OFERĂ în momentul acesta niciun ajutor.
  • nebirocratic: doar încheiați un contract de sponsorizare
  • transparență completă: 100% din banii donaţi contribuie la realizarea proiectelor destinate pacientelor cu endometrioză.

 

Considerăm că am reușit deja să demonstrăm că putem fi un factor de încredere la nivel național pentru toate pacientele diagnosticate cu endometrioză, dar mai ales un partener de nădejde cu care puteți colabora și în anul 2018!

Vă mulțumim anticipat pentru încrederea oferită redirecționând până la 31.12.2017, cota de 20% din impozitul pe profit, către Asociația Eu și Endometrioza!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply