Nuts for Nuts – mancare sanatoasa, pentru orice casa!

posted in: Nutriție | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

V-ați gândit vreodată cum ar fi să aveți pe cineva care să vă ofere preparatele potrivite pentru dieta voastră în endometrioză? Dar v-ați imaginat cum ar fi ca acel cineva să și personalizeze diferitele preparate în funcție de nevoile organismului vostru? Ei bine, am găsit noi varianta potrivită pentru fiecare dintre voi: se numește Nuts for Nuts, este o afacere în plină dezvoltare, creată de doi oameni cu suflet mare și atenți la nevoile altora.

Irina și Florin sunt doi tineri care promit multe dar fac și mai multe decât promit. Și asta pentru că și-au dorit să aducă în prim plan conceptul de mâncare sănătoasă, potrivită pentru orice casă. Sau masă. Asta însemnând și preparate personalizate, pentru pacientele cu endometrioză. Haideți să îi cunoaștem împreună pe Irina și Florin, doi tineri curajoși și să vedem cum a ajuns afacerea lor să fie una de succes pentru oamenii din toată țara, care vor să trăiască sănătos, mâncând la fel de sănătos!

Irina Bakos are 34 ani si este profesoara de limba engleza, cu experienta in Marketing –Vanzari si Resurse Umane. Florin Ancuța are tot 34 ani, este doctor in Inginerie Elecrica, cu experienta in domeniul proiectarilor si automatizarilor electrice. S-au cunoscut in 2015, cand Irina era deja mama a unei fetite de 7 ani, Maria. Irina este visatoare, ambitioasa si dinamica, Florin este meticulos, autodidact si perseverent. Au descoperit ca unul din lucrurile care le au in comun este sa experimenteze in bucatarie. Si tot testand au realizat ca prietenii, rudele, dar si prietenii prietenilor si-au facut in timp un obicei in a se infiinta la usa lor ori de cate ori stiau ca gatesc sau aveau chef de “ceva bun si sanatos”.

Asa a aparut ideea paginii de Facebook: Nuts for Nuts, acum un an: “Am vrut sa vedem daca produsele pe care le faceam de ceva vreme pentru noi (unt de cocos, pe care fetita noastra il adora, nutella home made, unt arahide, crema de caju, etc) ar fi de interes si pentru alte persoane atat incat sa cumpere de la noi”, marturiseste Irina.

O afacere începută online

Cu postari repetate pe Facebook, destul de repede au aparut si clientii foarte incantati de gustul diferit al produselor, in comparatie cu cele din comert. “Asta s-a datorat, bineinteles, faptului ca nu folosim zahar, E-uri, coloranti, aditivi” ne spune Irina, uitandu-se cu drag catre multitudinea de borcanele cu pasta de ardei copti comandate de o clienta.

In cateva luni, abia mai faceau fata comenzilor si a trebuit sa decida o cu totul alta abordare. Florin, care statea atunci in Bucuresti s-a mutat la Arad anul trecut, iar in vara au si deschis firma, incepand activitatea acesteia intr-un atelier mic si cochet.

„La 1 an si 2 luni de cand am inceput,  putem spune ca este proiectul nostru de suflet si ca punem aceeasi pasiune ca la inceput in tot ceea ce facem. Faptul ca prin produsele noastre putem ajuta atat de multe persoane cu diverse afectiuni si probleme de sanatate, ne aduce o reala multumire sufleteasca. Militam pentru mancatul constient, consumul de produse sanatoase si o alimentatie cat mai diversificata. Credem ca ceea ce mancam ne defineste atat mental cat si emotional, interior cat si exterior. Asadar, indrazniti sa mancati sanatos, este indemnul celor doi parteneri, de viata si de bucatareala!

 

Cu ce produse ne imbie Irina si Florin?

„Produsele noastre sunt, in primul rand, toate vegetale. Nu folosim niciun tip de zahar rafinat si nici aditivi, coloranti sau alte bazaconii. Sunt produse in care folosim un minim de ingrediente, majoritatea fiind raw, neprocesate termic. Astfel, proprietatile ingredientelor sunt potentate la maxim pentru a oferi sanatate si satietate.

Totul a inceput de la untul de cocos, un deliciu pentru micuta noastra Maria. Apoi am incercat untul de arahide si, mai apoi, am devenit indrazneti si ne-am avantat in a face o crema de alune de padure cu cacao (in genul Nutellei din comert), dar fara zahar si cu ingrediente cat mai sanatoase.

Acum facem unturi din orice nuci: migdale, alune padure, caju, seminte de floarea soarelui, macadamia, etc. Nucile si semintele sunt foarte versatile. Le poti transforma in produse foarte diverse. Din caju, de exemplu, facem de la smantana, la parmezan, unt sau prajituri raw.

Sunt produse create cu multa dragoste, in special pentru ca ne-am dorit ca Maria sa poata manca sanatos. Si cum in viata, din ceea ce primesti trebuie sa dai inapoi si altora, ne-am dorit sa le impartasim si cu altii tot ceea ce facem. Asa au aparut humusul, pateul vegetal (cu seminte de floarea soarelui si rosii uscate), pasta de ardei copti cu nuci (produs libanez cu denumirea de Muhamarra), care spre surprinderea noastra are o cerere foarte mare”.

 

Lactate? Branzeturi? Varianta compatibila cu endometrioza!

„Stim ca majoritatii persoanelor le vine greu sa renunte la lactate (branzeturi, cascaval, lapte), asa ca am tot testat retete de branza vegana si am ajuns la reteta de mozarella care este incredibila, inclusiv pe pizza. Persoanele cu intoleranta la lactoza, sau cele cu endometrioza isi pot lua adio de acum de la zilele in care tanjesc dupa produsele lactate. Avem variante sanatoase, tare gustoase, care va vor face sa uitati definitiv de clasicele branzeturi. 🙂

De foarte putin timp, datorita cererii continue am introdus la vanzare si produse vrac. Avand si folosind stocuri de nuci, seminte si diverse condimente, acest lucru a venit de la sine. De la nuci exotice precum nucile braziliere, macadamia sau pecan pana la boia afumata, agar agar, pudra usturoi, drojdie inactiva si multe altele, care nu sunt foarte usor de gasit pe piata, mai ales la cantitati usor accesibile.

Mentionez ca toate produsele se fac doar la comanda. Unturile au termen de valabilitate 6 luni de la data productiei, iar cremele vegetale 2 saptamani. Incercam, pe cat posibil, ca toti clientii sa beneficieze de produse cat mai mult timp si le facem proaspete. Comanda se face cu minim 24 ore inainte. Pentru comenzile in tara agreem, de comun acord, termenul de livrare, astfel incat produsele sa nu ajunga sa stea in depozitele postei sau firmelor de curierat peste week-end”, ne spune Irina.

Care este cel mai cautat produs al vostru?

De departe acesta este Nutty Cream, fiind o versiune sanatoasa a Nutellei din comert, varianta fara zahar, dar dulce, extrem de sanatoasa si hranitoare, bogata in nutrienti, apreciata atat de copii cat si de adulti. Florin este cel care creaza majoritatea retetelor si a facut multe probe la acest produs pana a iesit ceea ce doream noi. Nu a fost nici o problema cu testerele, prietenii nostri dragi le-au degustat si consumat pe toate, fara exceptie, isi aminteste Florin, zambind.

 

Paine cu maia! Dincolo de reteta de la bunica!

Una dintre surprizele acestui cuplu este ca Florin este pasionat teribil de a face paine cu maia. A vazut si mancat in varf de munte, paine cu maia si de atunci a tot cautat sa afle cat mai multe. A facut un curs in Bucuresti si mai bine de un an a tot testat pe paine pana a iesit atat de buna incat are clienti constanti, pentru care coace de saptamanal. Si stim cu totii ca, pe langa suferinta, doar mancarea reuseste sa mai aduca oamenii impreuna, sa lege prietenii si sa inspire la randul lor, alti si alti oameni.

Irina este chiar entuziasmata atunci cand isi cunoaste personal o parte din clienti, „Asa ii simt ca oameni”, ne spune, ceea ce confirma faptul ca sufletul pus in preparatele lor creeaza o conexiune puternica intre cel care realizeaza produse cu drag si cel care le consuma .

 

Nut for Nuts – Potriviti pentru pacientele cu endometrioza?

„Dorim sa ducem mai departe conceptul de mancare sanatoasa, potrivita pentru orice casa. Asta inseamna multa atentie pentru fiecare client in parte si pentru nevoile sale specifice. Fie ca sunt clienti cu diverse afectiuni, alergii, intolerante sau diverse diete, sau doar oameni care vor sa consume produse sanatoase, produsele noastre sunt exact ceea ce au nevoie.

Pentru doamnele cu endometrioza, produsele noastre sunt, aproape in totalitate, adecvate pentru dieta impusa, nefolosind zahar, produse lactate sau soia. Gluten exista doar in painea cu maia, dar inclusiv pentru aceasta putem gasi impreuna cea mai potrivita varianta pentru nevoile lor.

Fiind un mic atelier, avem posibilitatea sa personalizam unele produse, dupa caz, putand sa mergem pana la inlocuirea unora dintre ingredientele folosite, daca se specifica acest detalii cand se plaseaza comanda.

Preocuparea pentru sanatate, alimentatie si alimente exista dinaintea proiectului nostru. Pe masura ce am intalnit tot felul de cazuri, de afectiuni, ne-am documentat si adaptat continuu pe acest subiect, incercand sa fim un ajutor real persoanelor care sunt dornice de a afla mai multe. Dorim sa participam activ in procesul de constientizare a oamenilor cu privire la impactul alimentatiei asupra corpului, mintii si sufletului. Suntem deschisi la discutii, la participarea la evenimente si colaborari in acest domeniu.

 

Ce este defapt Nuts for Nuts?

Nuts for Nuts este un proiect dedicat pentru ajutorul oamenilor, din dragoste pentru sanatatea noastra. Doi oameni pasionati, foarte multa munca, multa energie si timp dedicat, oameni frumosi intalniti in drumul nostru, descoperire continua de lucruri care sa ne provoace, sa ne educe si sa ne autodepasim. Pentru noi asta inseamna Nuts for Nuts. Va invitam si pe voi sa descoperiti, ce inseamna acest concept pentru fiecare dintre voi!

Pe Irina și Florin îi pueși găsi oricând pe pagina de Fb: NUTS FOR NUTS, acolo unde veți putea regăși și fotografii cu unele dintre produsele lor delicioase!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply