Eu și Endo, la Constanța, 29 iulie!

posted in: Evenimente | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Iată că a venit vremea pentru o nouă întâlnire Eu şi Endo la Constanţa!

Deoarece în ultima vreme în Asociaţia Eu şi Endometrioza s-au înscris mai multe membre noi iar unele dintre ele se vor afla și pe litoral este timpul să le cunoaştem, să le aflăm poveștile și să le oferim suportul de care au atâta nevoie! Consolidăm astfel bazele nu numai unei Asociații ale pacientelor cu endometrioză ci și unei comunități bine închegate și unite!

Vom avea după cum v-am obișnuit deja și un invitat, Silvia Lupu, care ne va vorbi despre terapia craniosacrală și beneficiile ei în endometrioză. Silvia este terapeut atestat în Terapia CranioSacrală metoda Upledger, practicant al Terapiei Florale Bach și Maestru  Reiki Usui Shiki Ryoho.  Alături de noi sunt binevenite și paciente noi, care se află la început de drum în lupta cu endometrioza.

Ne vom întâlni așadar la Constanța, cele deja înscrise în Asociație, cele care abia s-au înscris și vom povesti despre experiențele fiecăreia și lupta noastră cu endometrioza. Una din prezențele la această întâlnire este și Roxana Muntean (click pe nume ca să-i citești povestea), pacienta operată de curând în Franța,  pe care o cunoașteți, desigur, din apelurile umanitare care au salvat-o de complicațiile și mai mari generate de această afecțiune.

În cadrul acestei întâlniri îi puteți adresa Roxanei întrebări despre intervențiile ei chirurgicale, despre tratamentul de care a avut parte în spitalul din Rouen, Franța, despre pașii următori în evoluția ei.

Vă așteptăm așadar, la Constanța, pe 29 iulie, orele 15.00 la o nouă întâlnire Eu și Endo la gr[dina Șușote, pe Bulevardul Mamia nr. 118!

 

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply