Endometrioza asimptomatică – cu Prof. Dr. Moamar Al-Jefout la Congresul European de Endometrioză de la Viena

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

În cadrul Congresului European de Endometrioză de la Viena la care Asociația Eu și Endometrioza a reprezentat țara noastră în luna noiembrie 2018 am avut ocazia să asistăm la lucrări ale unor nume de prestigiu în tratamentul și analiza endometriozei la nivel mondial.

Unul dintre aceste nume sonore este Prof. Dr. Moamar Al-Jefout care a vorbit despre Endometrioza asimptomatică.

Este cunoscut faptul că aproximativ 50% din pacientele cu endometrioză nu acuză simptome vizibile asociate durerii cronice pelviene sau altele care să aducă modificări semnificative ale funcțiilor fiziologice. Mai mult decât atât, cunoaștem deja că stadializarea endometriozei nu corelează cu simptomatologia. Astfel, o pacientă cu un stadiu avansat de endometrioză poate să nu acuze nicio durere sau alt simptom, în vreme ce o altă pacientă aflată într-un stadiu incipient al patologiei poate acuza dureri cronice pelviene chiar asociate nivelului 9-10 pe scala V.A.S, precum și alte simptome (vezi AICI posibile simptome în endometrioză).

În lucrarea: “Is subtle endometriosis a disease or a natural phenomenon?” Profesorul Al-Jefout remintește faptul că lumea medicală încă nu s-a pus de acord asupra unei definiții clare a endometriozei și statutează că această patologie ar trebui să aibă un mecanism clar, unanim acceptat, care o generează!

De asemenea, întârzierea în oferirea unui diagnostic corect de endometrioză este inacceptabilă în lumea modernă, susține Prof. Dr. Al-Jefout. Domnia sa se întreabă totuși, dacă avem de-a face de fapt cu trei boli diferite, având în vedere faptul că cele trei fenotipuri ale endometriozei au origini diferite și, chiar dacă există diferite abordări chirurgicale ale endometriozei, în 20 de ani nu s-a realizat nicio descoperire clară care să poată oferi un tratament ideal. Mai mult decât atât, conform M. Hirsh (2018) există o variație foarte mare între ghidurile de bună practică și recomandările pe care le oferă cadrele medicale în privința endometriozei.

Clasificarea clinică a endometriozei în prezent se bazează doar pe patologie în sine, fără a lua în calcul și simptomatologia. Prof. Dr. Al-Jefout propune adoptarea unei clasificări clinice a endometriozei, mai degrabă decât una chirurgicală.

 

În propunerea domniei sale, clasificarea  endometriozei ar putea viza:

  • Endometrioza doar cu durere
  • Endometrioza cu durere și infertilitate
  • Endometrioza cu infertitiltate
  • Endometrioza asimptomatică

Cu toate că endometrioza asimptomatică este regăsită între 5-25% dintre cazurile în care se efectuează laparoscopie din alte motive decât pentru această afecțiune, încă există o mare confuzie printre furnizorii de servicii de sănătate în a găsi cea mai optimă metodă de a manageria pacientele asimptomatice.

Într-un studiu al Hugh S. Taylor, 2018 endometrioza asimptomatică este definită prin prezența leziunilor endometriale ectopice fără durere asociată, infertilitate, chisturi ovariene, modificări ale vezicii sau colonului. Pentru ca endometrioza asimptomatică să poată fi considerată un fenomen psiho-social, ea ar trebui să înregistreze o răspândire semnificativă în rândul populației.

Cum acest fapt nu se întâmplă, din acest motiv și abordările ei sunt diverse.

Ca și recomandări în ce privește abordarea chirurgicală a endometriozei asimptomatice, Prof. Dr. Al-Jefout menționează exact recomandările ESHRE: excizia sau ablația (cu riscurile sale inerente de a leza colonul, vezica urinară, ureterele sau vasele sanguine) nu sunt recomandate. Mai mult, în absența durerii cronice sau a infertilității este dificil să se justifice necesitatea unei intervenții chirurgicale performante, iar riscurile de complicații intraoperatorii și post-operatorii (lezarea colonului, probleme de anastomoza rezecției de vezică) depășesc detașat orice alt beneficiu.

În concluzie, specialiștii caută încă cea mai optimă variantă de management al acestui sub-grup de paciente.

Profesorul Moamar Al-Jefout și-a încheiat pledoaria cu un apel adresat colegilor de a susține pacientele cu endometrioză subliniind totodată necesitatea unor cercetări mai amănunțite și a unor noi studii care să vizeze opțiuni de management optim și pentru pacientele cu endometrioză asimptomatică.

Profesor Dr. Moamar Al-Jefout este medic primar de obstetrică – ginecologie în Karak, Iordania, profesor asociat al Universității din Sidney, Australia, la catedra de obstetrică și ginecologie, membru reprezentativ al W.E.S. (World Endometriosis Society) și unul dintre cercetătorii pasionați de studiul endometriozei, având până în prezent numeroase studii de profil publicate.

Sursă Foto: Asociația Eu și Endometrioza

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply