De mână cu endometrioza – Primul An!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Septembrie 2016 – Septembrie 2017

A trecut un an de când am aflat pentru prima oară un diagnostic clar de adenomioză! Pe lângă el, de parcă nu era de ajuns unul, am mai fost și “fericita” câștigătoare a celui de-al doilea diagnostic: endometrioză. A trecut un an întreg pe care l-am simțit din plin, la propriu și figurat și care m-a învățat enorm despre mine. Nu l-am simțit decât astăzi abia, când mi-am dat seama că e iar septembrie, o toamnă pe care eu o ador la fel ca toate toamnele de dinainte, care au trecut peste mine.

Acum un an pe vremea asta, îmi făceam planuri pentru noua mea viață cu endometrioză. Știam că voi schimba totul, chiar dacă treptat, știam că nu voi mai fi nicicând la fel ca înainte. Nu m-a speriat asta, ba din contră, m-a ambiționat și mai tare să mă descopăr. Noua Isa, o variantă pe care până anul trecut o cunoșteam mult prea puțin.

Pas cu pas, zi după zi, am reușit să schimb câte ceva la mine și să construiesc în jur. Am renunțat la unele relații toxice, prietenii în care credeam, însă numai eu. Am renunțat la gluten, lactate și zahăr (chiar dacă la ultimul ingredient mă mai lupt câteodată cu ciocolata). Dintre toate cred că pe plan personal aceasta este cea mai mare realizare a mea. Adoram lactatele. Și da…pot să trăiesc fără ele și încă mai bine ca înainte.

Mi-am făcut curățenie în viață. Program de somn, chiar dacă nu mereu îl respect, program de lucru, program de respirat, viață de simțit, zâmbete de oferit, zile fără nervi, timp pentru mine, reiki, lectură, dezvoltare personală. Mai lucrez încă la partea cu sportul. Mi-am îndeplinit un vis pe care îl aveam de vreo 15 ani: Marocul!


Zilele interminabile de dureri cronice,
atroce, sângerări aleatorii și nopțile de chemat salvarea și plimbat degeaba cu targa prin spitale s-au dus. Acum am menstruații aproape regulate, dureri care pot fi ținute în frâu cu uleiuri esențiale, medicație la nevoie și nesperat de puține stări și dispoziții proaste.

Profesional încă lucrez să mă îndepărtez pe cât se poate de vechile cutume. Și înainte îmi plăcea ce făceam însă acum îmi place mult mai mult. Ce-i drept nu mai călătoresc atât de des ca până acum și asta îmi lipsește. Însă învăț în fiecare zi ceva nou iar asta mă consolează în mare măsură.

Anul trecut pe vremea asta stăteam pe o plajă aproape pustie și îmi trasam un nou destin: un blog de endo, un viitor website (la ora actuală sunt doar două în România: unul creat de medici specialiști în endometrioză și al meu 🙂 ), întâlniri lunare între pacientele cu endometrioză și medici specialiști, un grup suport online care până în prezent numără peste 800 de paciente și o Asociație (Eu și Endometrioza) creată acum câteva luni doar, pentru sprijinul acestora. Află cum te poți înscrie AICI!

De atunci, toate cele de mai sus și încă multe altele am realizat. Totul a culminat chiar zilele acestea când am reușit să implementez în Constanța, la unul din reputatele centre de imagistică regionale, două proceduri importante pentru diagnosticarea endometriozei infiltrative: RMN cu instilare de gel intrarectal și intravaginal și Hidro Colo CT. Mai mult… am adus fața în fața peste 25 de medici ginecologi, radiologi, nutriționiști și psihologi ai Constanței cu doi reputați medici timișoreni, specialiști în endometrioză: dr. Voicu Simedrea și dr. Denisa Tișea.

Am cunoscut femei minunate în tot acest parcurs, paciente care își doresc să traiască din plin chiar și cu endometrioză, am cunoscut medici de tot felul, unii dintre ei mai orientați către pacient decât alți 5000 laolaltă. M-am documentat enorm și încă o fac, în dorința de a fi cât mai informată și de a putea aduce în țara mea, pacientelor de aici, cât mai multe informații folositoare care, până în urmă cu doi-trei ani nu existau nici măcar ca idee pe websiteurile de sănătate.

Mai am enorm de lucru cu mine. Însă, după cum spuneam acum ceva vreme într-un interviu, endometrioza m-a completat. A pus acolo, înlăuntrul meu niște semințe care au dărâmat vechile preconcepții și a clădit altele noi.

Știu că am încercat să deschid drumuri cu tot ce am făcut în acest an. Știu că nu a fost deloc ușor și, chiar am avut momente în care vechea Isa se răzvrătea în fața obstacolelor și a tuturor răutăților, invidiilor altora. M-am poticnit, m-am supărat, m-am înverșunat însă, nu am renunțat nicio clipă.

Sunt genul de om care alege întotdeauna drumuri nebătătorite și pline de spini. Nu mă întrebați de ce fac asta. Probabil pentru că pe ele, chiar dacă mai înainte de a te așterne pe drum trebuie să faci curățenie, nu-s mulți pionieri curajoși. Ce scriu aici nu este laudă de sine. Consider că faptele unui om vorbesc înaintea lui. Am scris însă, toate astea, ca să vă arăt că se poate trăi cu endometrioza, se poate zâmbi de mână cu ea, se poate să faci un an întreg, zi de zi voluntariat, se poate să îi ajuți pe alții, se poate să năzuiești și să îți atingi visele chiar și la braț cu un astfel de diagnostic.

Știu, gurile rele vor spune că îmi este ușor să vorbesc câtă vreme nu sunt operată, nu știu cum e viața cu colostomă, cu amputații de vagin sau rezecții de rect. Așa este. Nu știu. Le știu pe ale mele. Dureri înfiorătoare până la leșin, din cauza adenomiozei. Joburi la care am renunțat din cauza lor. Pasiuni pe care le-am transformat în altele, tot mulțumită endometriozei și adenomiozei. Vestea bună este că nici nu am de gând să știu cum e cu toate cele de mai sus. Pentru că sunt hotărâtă să lupt pentru mine zi de zi. Pentru că sunt determinată să nu ajung la cuțit decât atunci când voi preda armele. Adică niciodată!

Nu este un bilanț acest articol, ci mai degrabă, o mărturie a unei vieți asumate dincolo de canoane, prejudecățile sociale, gura lumii și alte asemenea. Am realizat în anul acesta că nimeni nu este stăpân pe corpul tău și sufletul tău în afară de tine însăți și, oricât de mult s-ar strădui educația și oamenii să îți arate contrariul, un spirit puternic își va vedea mai departe de calea pe care a ales-o.

Mărturisesc… nu e pentru toată lumea o astfel de atitudine. Și, așa cum spuneam mai sus am avut multe momente în care am fost la un pas să renunț. Dar, oare nu asta fac majoritatea? Nu e mai simplu să privim din spatele unui monitor, neimplicați? Știți de câte ori în viață am auzit cuvintele acestea: „eu nu aș putea să fac ce faci tu și nici cu atâta dăruire”? Dar știți de câte ori le-am auzit în ultimul an?

Și da…știu că mulți poate nu ar putea să facă ce fac eu. Nici nu îi îndemn. Un astfel de drum, odată ce ai pornit pe el, ți-l asumi până la capăt. Altfel nu faci decât să aduni frustrări și dezamăgiri. Însă eu reușesc (nu mă întrebați cum) să văd dincolo de ele. Așa cum am văzut acum un an, tot ce am de făcut, dincolo de anul acesta.

A trecut un an. Primul am cu un diagnostic dublu confirmat și asumat până în cele mai mici detalii. Îmi mențin părerea pe care o exprimam în septembrie 2016 și pentru care mi-am atras suficiente antipatii: bun venit, endometrioză!

Endometrioza m-a ridicat din autosuficiență. Ea mi-a trasat un alt drum, anevoios dar incredibil de frumos. Ei îi datorez toate prieteniile legate în acest an, toate interviurile cu personalități ale scenei europene medicale, toate evenimentele Eu și Endo reușite, toate zâmbetele femeilor care au aflat că suferă de endometrioză din pliantele răspândite în N orașe ale țării, toți medicii care au pus mâna pe studii de specialitate după discuțiile cu mine, toți oamenii frumoși care au intrat în viața mea și, mai ales, toate câte cele vor urma.


Trăiți frumos alături de această afecțiune! Integrați-o! Acceptați-o! Iubiți-vă
ca să puteți fi iubite așa cum meritați și vă doriți! Trec anii peste voi și stă doar în puterea voastră să alegeți drumul anevoios dar incredibil de frumos către fericire.

A trecut un an. Vor mai trece zeci. Sunt fericită și recunoscătoare. Lui Dumnezeu că m-a făcut așa perfectă, în imperfecțiunea mea. Mamei că m-a făcut frumoasă. Tatălui meu pentru determinare și încăpățânare. Și vouă, tuturor celor care nădăjduiți la o viață mai bună, citindu-mă și venindu-mi alături în Asociația Eu și Endometrioza!

A trecut un an… La cât mai mulți, tuturor! 🙂

Credite foto: Mihail Oprescu

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

2 Responses

  1. Buna. Am citit articolul tau si sincer mi-au dat lacrimile. Te admir si te respect pentru determinarea ta. Iti admir curajul si vreau din tot sufletul sa fiu ca tine. In clipa aceasta, in care iti scriu…stau in pat cu dureri mari abdominale din cauza endometriozei + o infectie urinara pe care o am de careva zile. Am avut o zi groaznica, azi, la birou, din cauza durerilor, nici nu putea sta pe scaun.Este groaznic! Nu vreau sa ajung la operatie. Din iunie, mi sa descoperit endometrioza, cand am ajuns de urgenta la spital cu dureri groaznice. Invata-ma ce sa fac! Invata-ma cum sa fac sa nu ajung la cutit! Vreau sa nu mai am dureri. Vreau sa fiu o mama si o sotie normala. Vreau sa ies in parc sa alerg alaturi de copilul meu, nu sa stau ghemuita in pat! Acum, sub indrumarea dr.sunt pe tratament cu anticonceptionale, antibiotic, antiinflamatoare. Dar tot am dureri! Ce sa mai fac? Daca poti, te rog mult as vrea sa vorbim! Te pup femeie curajoasa!

Leave a Reply