Ablația termică laparoscopică prin radiofrecvență – alternativa pentru adenomioza nodulară

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Un studiu din 2015 realizat în Italia arată că există speranțe pentru o mai bună calitate a vieții și pentru pacientele diagnosticate cu adenomioză. Deși această formă de endometrioză este mai rar întâlnită, iată că în ultima vreme există interes și pentru studiul acesteia.

După cum arătam și aici, adenomioza poate fi de două feluri: difuză și nodulară. Studiul italienilor vizează tratarea prin metode non-invazive a adenomiozei nodulare. 15 femei cu simptome de adenomioză nodulară, fără intenții de a avea copii dar cu hotărâre clară de a-și păstra uterul au fost incluse în prezentul studiu. Au fost realizate ultrasonografii inițiale, apoi post operatorii la 3,6,9 și 12 luni. Rezultatul: numărul mediu de noduli tratați/pacient 1-2, volumul mediu al ariei cu adenomioză a fst de 60cm cubi (marjă 18-128), iar reducerea medie a volumului a fost de 32, 49.4, 59.6 și 65.4% la 3, 6, 9 și respectiv 12 luni. În 53% din cazuri adenomioza era prezentă în peretele posterior, 27% din cazuri în cel anterior uterului, iar în 20% în fundal. Timpul mediu de operare a fost între 15-40 de minute. Concluzia acestui studiu: ablația termică laparoscopică prin radiofrecvență a redus simțitor adenomioza uterină, precum și simptomele legate de aceasta.

Ce presupune procedura?

Sistemul de radiofrecvență este conectat la un cablu care are în capăt un ac precum cel din imagine, cele 7 ramificații fiind electrozi, cel principal numindu-se Stardust J. Electrozii amplasați prin mișcări manuale crează o arie sferică ce delimitează necroza, cu un diametru maxim de 5cm. Electrozii secundari pot fi extrași parțial sau complet în funcție de diametrul maxim al leziunii. Patru din cei șapte au termocuplu în vârfuri, pentru monitorizarea temperaturii țesuturilor înconjurătoare. Generatorul de radiofrecvență produce un voltaj între electodul principal Stardust și cel de dispersie. Separat, se face o incizie de 10mm în zona ombilicală pentru portul laparoscopic. Se recoltează țesut care va fi ulterior analizat histopatologic cu ajutorul unui ac pentru biopsie, recoltată din locul unde se suspectează existența adenomiozei. Ulterior, pe aceeași încizie, în același loc, vârful acului de radiofrecvență se va introduce sub ghidaj laparoscopic și orientare ultrasonografică. După tratamentul cu radiofrecvență, pe traiectul acului se realizează coagularea, pe măsură ce acul este retras, în așa fel încât să se asigure hemostaza. Ablația se realizează pe noduli detectați prin procedură ultrasonografică.

Concluziile studiului

Studiul a vizat inițial 23 de paciente, opt fiind excluse deoarece la analiza biopsiei s-a constatat existența defapt a endometriozei, nu a adenomiozei, cu prezență clară de leiomiom. Complicații precum sângerări sau afectări ale ureterei sua vezicii urinare în timpul sau postoperatoriu nu au existat. Doar două dintre paciente au acuzat dureri pelviene dar au fost suportabile, nefiind necesară medicația. A doua zi după intervenție, toate pacientele au fost externate.

Timpul de monitorizare postoperatorie a fost între 3-12 luni după cum spuneam, scorul VAS (indicele inițial de durere) a înregistrat o medie de 9, două din 10 femei care au participat la studiu au depășit un an fără niciun fel de simptome, iar 80% dintre paciente au avu indicele VAS postoperatoriu mai mic sau egal cu 3!!!

Acest studiu este îmbucurător pentru orice pacientă diagnosticată cu adenomioză nodulară și, chiar dacă eșantionul pe care a fost aplicat în 2015 nu este chiar foarte mare, faptul că cele 15 paciente operate laparoscopic prin radiofrecvență nu au acuzat simptome grave după intervenția de ablație termică reprezintă o speranță importantă pentru tratarea în acest fel a adenomiozei nodulare.

În plus, această procedură se pare că este încurajatoare și în ceea ce privește micșorarea volumului miometrului (mușchiul uterului), reducerea simptomelor cauzate de adenomioză, tratamentul miomurilor (tumorilor benigne ale miometrului) și îmbunătățirea calității vieții.

Acest articol nu înlocuiește sfatul și tratamentele oferite de un medic specialist.

Surse Foto: medicinaintercultural.org, i.ytimg.com
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply