Budincă de mei și banane

posted in: Endo Dietă | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin


De ce este Rembrandt un artist desăvârşit? Este o întrebare la care putem lesne răspunde numai privind şi o singură capodoperă a sa. Atât în tablourile pe care le-a realizat, cât şi în desenele şi gravurile pe plăci de cupru, Rembrandt adună dintr-o singură atingere toată creativitatea ancestrală care a străbătut secolele până la el.

Și pentru că meiul este o cereală cu istorie, care a străbătut timpul până la noi, iată că Rembrandt nu se lasă mai prejos și își definitivează opera sa delectându-se cu o delicioasă budincă de mei și banane! Care era „rețeta lui preferată”?

  • o banană coaptă bine
  • trei lingurițe de migdale măcinate
  • un morcov
  • o linguriță de cătină pudră
  • 2 linguri semințe de chia
  • 3 curmale tocate marunt
  • o cană de lapte de cocos
  • 3 linguri de mei expandat

Știu că Rembrandt nu avea blender pe vremea aceea dar noi avem și ne vom folosi de el punând laptele de cocos împreună cu migdalele, curmalele și morcovul să se amestece bine și să se mărunțească la fel.

Adăugăm mai apoi pudra de cătină și banana și iarăși vâj, vâj în blender până se mixează toate și se armonizează precum clarul cu obscurul din gravurile lui Rembrandt.

La final, ca o tușă personală, turnăm totul într-o cană sau bol, punem peste semințele de chia și meiul și lăsăm să se odihnească toate preț de o jumătate de oră, că doar sunt amețite bine de atâta vâj vâj în blender.

Dacă simțiți că morcovii au nevoie de exorcizare pentru că ar fi estrogenici să știți că Rembrandt din când în când mai folosește păstârnac în loc de morcov! 🙂

Puteți servi budinca de mei pe post de mic dejun sau, în timpul zilei, în loc de gustare!

Poftă bună!

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply