Eu și Endo: Dr. Voicu Simedrea și dr. Denisa Tișea la Constanța

posted in: Evenimente, PROIECTE | 0
Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

16 septembrie 2017, Constanța. Două întâlniri Eu și Endo memorabile în istoria pacientelor cu endometrioză de la noi din țară. Una dedicată medicilor din sistemul sanitar constănțean, cealaltă pacientelor.


Asociația Eu și Endometrioza a avut ieri drept speakeri invitați la cele două întâlniri “Eu și Endo”, doi medici reputați din Timișoara: dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică ginecologie, co-fondator Spitalul Premiere Timișoara, dr. Denisa Tișea, medic specialist radiologie-imagistică. Scopul celor două întâlniri a fost o mai bună conștientizare a endometriozei atât în rândul medicilor constănțeni cât și a pacientelor.

La prima întâlnire, cea dedicată medicilor, invitații au prezentat metodele de diagnosticare a endometriozei după ultimile protocoale internaționale, au exemplificat din cazuistica medicală aferentă stadiilor avansate ale endometriozei, au evidențiat statistici și rezultatele Endo Institute Timișoara din ultimii ani, au înfățișat informații prețioase pentru segmentul de imagistică medicală (RMN și Hidro – Colo CT) dar mai ales, au răspuns întrebărilor celor peste 25 de medici ginecologi, radiologi, medicină generală, psihologi și nutriționiști prezenți în sală. Timp de două ore, sala de conferințe a Spitalului Euromaterna, gazda noastră, a conferit mediului constănțean un valoros schimb de experiență în ceea ce privește endometrioza, mulți din cei prezenți fiind impresionați de informațiile furnizate de medicii timișoreni și, totodată, împărtășind la rândul lor din experiențele personale cu pacientele afectate de endometrioză.

În după amiaza aceleiași zile, tot Spitalul Euromaterna a primit și pacientele interesate de întâlnirea cu medicii din Timișoara. Și, dacă în ceea ce privește întâlnirea Eu și Endo, dedicată medicilor a fost un schimb de experiență real, bazat pe cazuistica fiecărui medic în parte, acum a venit rândul pacientelor să asculte de la dr. Simedrea și dr. Tișea informații prețioase legate de endometrioză. Chiar dacă întrebările pacientelor au vizat cu precădere problemele și temerile fiecăreia în parte în legătură cu această boală, niciuna din ele nu a plecat după această întâlnire fără răspunsuri.

 

Cele două evenimente au fost unele de amploare și deosebit de importante, mai ales că, până în prezent, este o premieră faptul că o Asociație dedicată pacientelor cu endometrioză reușește să adune laolaltă atâția medici ginecologi și de alte specialități, pentru folosul pacientelor venite din tot județul Constanța dar și din București, Pitești, Buzău, Suceava și alte orașe ale țării.

Le mulțumim invitaților noștri pentru dedicarea cu care au răspuns invitației Asociației Eu și Endometrioza pentru aceste două întâlniri deosebit de importante, precum și partenerilor noștri: Centrul Medical Pozimed și Spitalul Euromaterna Constanța.

Foto: Mihaela Gartone, Dan Fulea
Aranjamente florale: Ella’s Flowers Constanța

Facebookgoogle_pluspinterestlinkedinFacebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Leave a Reply